Ambasadorul Danemarcei Sir Michael Sternberg: TIFF pune Clujul pe harta Europei

Michael Sternberg © Horatiu Damian

de Horaţiu Damian

Chiar şi pentru un oraş cu pretenţiile Clujului, venirea unui ambasador nu e un eveniment de toate zilele. Mai ales dacă provine dintr-o ţară aflată în fruntea civilizaţiei umane, ca Danemarca. Excelenţa Sa domnul Michael Sternberg a venit la Cluj pentru o serie de reuniuni economice, dar şi pentru a-şi reprezenta statul cu ocazia Focus Danemarca– secţiunea TIFF 2012 dedicată cinematografiei daneze. L-am abordat la un atelier organizat de Institutul Danez de Film cu ocazia TIFF 2012. Într-una din sălile Palatului Bannfy, instructorii danezi şi români le arătau elevilor elementele de bază ale producerii unui film, totul spre încântarea micuţilor. Prin amabilitatea Excelenţei Sale, am purtat o scurtă discuţie.

R: Ce legătură ar fi între un festival de film cum e TIFF și economie?
MS: Fără festival, puţini oameni ar şti că există un oraş precum Cluj. Află asta datorită festivalului. Şi noi suntem un bun exemplu: am adus o delegaţie daneză, am reunit aici la Cluj firmele daneze care activează în România, deoarece ştiam că TIFF va atrage atenţia opiniei publice şi a presei, ştiam că va fi un Focus Danemarca în cadrul festivalului. Și ne-am gândit imediat să conectăm evenimentul economic la cel cultural, să strângem, cu un drum, legăturile economice, comerciale, să stimulăm investiţiile. În asemenea momente şi autorităţile locale sunt mai receptive. Bineînţeles, acum danezii ştiu mai multe despre Cluj şi România. Un festival de film ca acesta pune un oraş pe harta Europei şi a lumii, îl „aduce la cunoştinţa lumii.” Cannes ar fi un mic sătuc pitoresc fără festivalul său. Cu festival, reprezintă cea mai mare piaţă comercială pentru filme şi alte produse audio-vizuale.

R: Danemarca profită de filmul danez, cu succesele sale, pentru a se promova?
MS: Indirect, pentru că atunci când un film danez câştigă un premiu creşte şi interesul oamenilor din întreaga lume pentru statul nostru. Suntem o ţară mică, mai puţin cunoscută, aşa că atunci când un film de-al nostru trezeşte interesul în lume, oamenii vor să cunoască mai multe despre Danemarca. Află, pe această cale, ce producem, ce mărfuri putem să le oferim. Evident, filmul danez e total independent faţă de guvern, cineaştii fac ceea ce doresc, fără interferenţe guvernamentale.

Răspunsuri şi diplomaţie

R: Ce anume vedeţi aici în România care să vă trezească dorul de Danemarca?
MS: Îmi place Clujul, datorită clădirilor sale, a istoriei sale. Îmi plac clujenii, sunt drăguţi, prevenitori şi mai conservatori decât noi, în Danemarca. Mă uit şi la copiii aceştia (interviul a fost luat în timpul atelierului de film-n.n.), se poartă bine, vin frumos îmbrăcaţi, îi ascultă pe profesori, noi nu prea suntem obişnuiţi cu asemenea lucruri în Danemarca.

R: Dar nu e acesta un semn al conformismului?
MS: În Danemarca, copiii sunt mai răsfăţaţi, nu apreciază atât de mult ceea ce li se dă, pe când pentru cei de aici, un asemenea eveniment este un dar de care se bucură din tot sufletul. Trebuie să menţii un echilibru între aspiraţia spre independenţă şi libertate individuală, pe de o parte, şi respectul pentru tradiţie.

R: Ce ar trebui îmbunătăţit cu prioritate în România?
MS: Sistemul legal. Ştiu că guvernul român lucrează în această direcţie. Aici, ca peste tot, e nevoie de o societate cât mai transparentă, în care cetăţenii să simtă că sunt ascultaţi, că opiniile şi voinţa lor contează.

Bicicleta contează

R: Ce anume din experienţa daneză s-ar adapta spaţiului urban românesc?
MS: Respectul pentru mediu. Peste tot în lume, generaţia actuală trăieşte în contul generaţiilor viitoare. În Danemarca punem mare accent pe a nu dezvolta economia mai repede decât poate  suporta natura. Aşa am ajuns să privilegiem bicicleta în spaţiul urban, în detrimentul maşinii. În cazul acesta există o combinaţie de factori. Pe de o parte, preocuparea danezilor de a trăi sănătos, de a face exerciţii corporale. Mulţi compatrioţi lucrează până târziu, nu au timp pentru exerciţii, aşa că mersul pe bicicletă le furnizează acea necesară mişcare. De multe ori, bicicleta e mult mai rapidă, mai ales în ambuteiaje. În plus, autorităţile amenajează piste pentru bicicletă absolut peste tot unde acest lucru e posibil. Oamenii au ajuns să respecte lucrul acesta. La Copenhaga, când virezi la dreapta, trebuie să te asiguri că nu virează şi o bicicletă pe interior. În România mă dau cu bicicleta, dar numai duminică, şi cu destul frică în suflet.

R: În România maşina cât mai scumpă şi bătătoare la ochi e un absolute must, o chestiune de statut social. Cum de în Danemarca, o ţară mult mai bogată, lucrurile nu stau aşa?
MS: La noi maşinile sunt extrem de scumpe. Uneori de 3 ori mai scumpe decât aici. Şi sunt taxate la maximum, pentru că guvernele succesive au dorit, ca o politică de stat promovată de zeci de ani, să încurajeze folosirea bicicletelor, a transportului public- optimizat pentru a fi cât mai puţin poluant. La noi mentalitatea e că utilizatorii de maşini trebuie făcuţi să plătească scump acest lux. Cei foarte bogaţi şi-o pot permite, dar în rest e prea costisitor. Pe de altă parte, aici, în Sud-Estul Europei, oamenii pun accentul pe maşini mari. Noi, danezii, ne concentrăm pe habitatul interior, pe o sofa bună, pe mobilier funcţional etc. E o diferenţă în modul în care fiecare societate îşi stabileşte priorităţile.

Foto © Horațiu Damian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *