Arta aflării în treabă

Max Black

de Horaţiu Damian

Festivalul internaţional de teatru Interferenţe este organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca între 27 noiembrie şi 9 decembrie. Prima reprezentaţie văzută coincide cu prima plăcere, ca vinul după bere.

Spectacolul Max Black (regia Heiner Goebbels, cu André Wilms în rolul unic) se încadrează în formula one man show-ului, chiar dacă n-ar putea călători de la un oraş la altul fără minim un camion pentru echipament. Genul ăsta de format a mai poposit la Cluj acum câţiva ani, cu spectacolul Machine a son al companiei DRIFT din Elveţia. Diferenţa specifică o constituie, în privinţa montării de acum, proporţia, scenografia şi textul, croit parcă după gustul actorilor de la Comédie Française. Ştiţi genul: cu fraze propice tiradelor prin care actorul francez să-şi poată manifesta dragostea pentru glorioasa lui limbă, rostogolind fonemele „rr”, lungi şi cât mai graseiate. Culmea, ele rreprezentau la francezii d’antan  esenţa neamului prost, până când Edith Piaf le-a făcut chic.

Şi a venit Max

Nu are rost să intrăm în analiza textului, un colaj din scrierile unor autori consacraţi, care demult şi-au dovedit valoarea, chiar dacă n-au inventat caloriferul. În plus cu toţii au le bon goût de a fi morţi, deci mai puţin contestabili. Înainte de spectacol fredonam în gând refrenul celor de la Smokie, doar că în loc de Alice era Max Black. Acum ştiu cine e respectivul. Am doar o observaţie de făcut: din moment ce s-a născut în Baku, metropola de la Caspica, probabil că numele său original a fost Schwartz sau Ciornîi. Deci Max Black/Schwartz/ Ciornîi. Sau poate Karamax?

Cea mai bună abordare ar fi să iei spectacolul ca atare- un produs de sine stătător, la care au lucrat o grămadă de oameni, puţini pentru o montare mainstream, mulţi pentru un one man show. Privit din acest unghi, reprezintă un moment simpatic, plin de efecte scenografice interesante. Plus că anvelopa sonoră şi efectele acustice combinate cu pirotehnia te împiedică să regreţi cele 75 de minute petrecute în sală.

Dacă e să-i căutăm subtext şi supratemă, atunci trebuie să conchidem că şopârla spectacolului regizat de Heiner Goebbels (ah, valsul hazardului!) stă tocmai în denunţarea intelectualitei, a ştiinţificozei, a spiritului academic van şi golit de conţinut. La noi acesta face, cu certitudine, ravagii în viaţa reală. Deci spectacolul ne este cum nu se poate mai actual.

Abisal, domnule, abisal!

Poate în asta constă şi polemica esopică din interiorul spectacolului: că ideile izvorâte din puţul gândirii unor intelectuali marcanţi stau temelie pentru un pamflet (difuz, benign, dar totuşi…) la adresa intelectualismului. Sigur, mai sunt şi aluzii străvezii la clişeul savantului nebun. Şi da, recunoaştem directa relaţie între progresul tehnologic şi potenţialul totalitarismului new age. Care e un pericol, nu contestăm asta.

Dar savantul nebun are darul să ne incite la simpatie: departe de a cuceri lumea în numele răului, se înnebuneşte singur cu obsesile lui maniacale; e locuit de abisalul derizoriu; suferă de claustrofobie intelectuală. E as la inventarea unor motive de a se afla în treabă, cu ştiinţa servindu-i drept alibi. Bref, nu face rău nimănui. Doar atât, că se crede savant şi se joacă puţin cu focul- ăsta da simbol, ce ziceţi?

Dacă ar fi să împingem hermeneutica spectacolului până la ultimele consecinţe, trebuie să vedem în această montare o viguroasă denunţare a zădărniciei lumii moderne, a deşertăciunii civilizaţiei de tip occidental. Dar nu o facem, pentru că artiştii sunt mai mult decât agreabili, protagonistul- André Wilms, îşi face cu prisosinţă treaba, orele sunt înaintate, şi da, poate ar trebui să ne luăm pilulele, dar uite că sora medicală întârzie, din cine ştie ce motive.

Aşa că mai bine rămânem la exclamaţia: Max Ciornîi- che belezza di show!

Max Black, jucat la Cluj Napoca în 27 noiembrie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe; regia, muzica şi adaptarea scenică: Heiner Goebbels; decor şi light design: Klaus Grünberg; pirotehnica: Pierre-Alain Hubert; costume: Jasmin Andreae; sound design: Willi Bopp; live sampling: Markus Hechtle; dramaturgie: Stephan Buchberger.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *