Artistul epocii sale

de Horațiu Damian

Nu alegem vremurile în care trăim, ne aleg ele pe noi. Probabil că într-o altă viață am tras cartea proastă. Așa că vegetăm într-o țară cu președinte corupt, guvern de infractori și plagiatori, plus un parlament care iubește mita mai presus de toate. Suntem țara și poporul care permite exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică- garanție pentru distrugerea pânzei freatice. La noi e legal mineritul cu cianură, în numele căruia devastăm Apusenii și distrugem vestigii culturale unice. Organismele modificate genetic au primit liber la provocat tumori. Unită în cuget și în muget, vorba lu’ mogulu’, țara aprobă exterminarea în chinuri a maidanezilor. Același popor face caz de creștinismul său, și e gata să spargă capul oricui spune invers. Apoi merge, supus, încolonat, cuminte, să pupe moaștele.

Cazuri sociale

Dacă te consideri artistul poporului, iar numele tău a fost dat unui cinematograf, tu în viață fiind, pesemne ești o personalitate. Dar dacă nu iei poziție împotriva totalitarismului, a trădării, a distrugerii mediului, a tiraniei și opresiunii, înseamnă că abdici de la acest statut și nu mai ai dreptul să te pretinzi ca atare.

Dacă te consideri fotbalistul de aur, iar un stadion îți poartă numele, tu în viață fiind, înseamnă că ești o personalitate. Dar dacă nu vii alături de cei care demonstrează contra răului, și nu spui nimic contra spiritului infracțional care a cuprins conducerea țării, gândind să te ai bine cu toate regimurile și partidele, ca până acum, înseamnă că renunți la condiția de personalitate. Și câți închipuiți din domeniul politicii, lumii universitar- științifice, presei și artei, repetenții spiritului civic, nu ar trebui să dispară din vocabularul curent!

Tam-tam necesar

Bogdan Rakolcza este muzician și practicant de capoeira. Ultima nu ține doar de arte marțiale, ci și de arta mișcării- îmbinarea între percuție, sunet și mișcare. Rakolcza aduce protestelor ceea ce lipsea până acum: muzica. Tovarășii lui din secțiunea ritmică țin isonul. Și pentru prima oară înțeleg de ce soldații din vechime plecau la atac în răpăit de tobe. Un kilometru, sau șapte, ba chiar zece trec pe nesimțite, oboseala dispare, sângele și sufletul se pun în mișcare sub hipnoza instrumentelor milenare, aducătoare de vitalitate până azi, în epoca post-modernă.

La final, manifestația se așează, la propriu. Protestatarii se fac stăpâni pe carosabil, așezați cât de confortabil se poate. E momentul recitalului Rakolcza. Și atunci, sonoritățile vocale ne învăluie. Spiritul capoeirei plutește pe deasupra mulțimii, și muzicianul ne face să-l simțim că e al nostru. Apă, apă, sau România, deșteptarea! vor rămâne într-un playlist al întregului fenomen Roșia Montană. Altădată răsună o tilincă, ori vreun alt instrument de suflat. Rakolcza se pricepe și la astea. Atunci aerul se umple de inflexiuni tracice, de parcă însuși zeul Pan ar coborâ asupra adunării.

Cum să nu ratezi o bună ocazie

Ceea ce practică Bogdan Rakolcza și a sa companie de sunet este arta străzii, în cea mai pură formă. Street art. Și, de fapt, ce trebuie să fie artistul, dacă nu conștința epocii sale? Cum să nu rezoneze el la grijile și preocupările societății în care trăiește? Ce alt izvor mai bun pentru inspirație decât strada, glasul ei, of-ul ei, revolta ei?

Ca toți ceilalți protestatari, Bogdan Rakolcza ar putea să-și vadă de ale lui. Sau să-și petreacă duminica în familie. De când au izbucnit protestele, el și ceilalți instrumentiști aleg, duminică de duminică, să fie toboșarii revoluției. Ai revoluției bunului simț. Ei nu-și trădează condiția de artiști ai cetății și prin asta se deosebesc de prea mulți alții.

Vor trece anii. Vom îmbătrâni. Poate vom ajunge să descoperim că remarca amară a lui Petre Țuțea e adevărată. O certitudine: nu vom regreta ceea ce trăim aici și acum. Eu, ca modest protestatar, un chip din mulțime. Iar Bogdan Rakolcza, ca menestrel al revoluției în marș. Revoluția pe care nimeni și nimic nu o poate înfrânge.

Foto: © Agerkult