Buletin de TIFF 3: Şcoala australiană

Animal Kingdom site

de Horaţiu Damian

Dacă avem la TIFF secţiunea Oameni şi zei ne reamintim că zeul nostru tutelar porunceşte să ne odihnim în ziua a şaptea. Iată un ordin pe care ne place să-l urmăm cu sfinţenie. Aşa că recuperăm de ziua a 4-a.

Animal Kingdom

Australia e ţara bushranger-ilor, nişte bandiţi cu aparenţă de haiduci. Urbanizarea i-a metamorfozat în jefuitori de bănci şi gangsteri de cartier. Aparenta inocenţă a provinciei australiene s-a risipit în urma unui val de crime teribile, începând cu anii ’60. Iar prosperitatea economică nu a schimbat prea mult datina, ţara-continent având mereu o infracţionalitate cruntă, chiar şi atunci când ea se diminuează necontenit.

Australia e şi ţara unui cinematograf minunat, dacă ne gândim că o cultură nu mai veche de un secol a dat lumii Picnic at Hanging Rock (1975), un film de un rafinament inaccesibil altor ţări cu o cultură „de patru ori milenară”. Cum e şi normal, peliculele cu bandiţi sunt şi ele o specialitate locală. Iar Animal Kingdom (2010) e un film cu bandiţi.

Filmul porneşte de la un băiat prost, cu vagi simptome de autism. Mă-sa e o adevărată mamă-heroină, care crapă de supradoză cu vreo câteva minute înainte de a începe firul acţiunii. Evenimentul justifică reintegrarea tânărului în familia extinsă, o celulă de bază compusă din taraţi, borfaşi de toată mâna şi ucigaşi, în frunte cu fratele mai mare, paranoic şi manipulator. Nu trebuie s-o uităm pe mama-bunică, o toantă care-şi refulează din greu pornirile incestuoase. Pe scurt, a big happy family.

Marea artă a regizorului David Michôd o constituie felul în care spune povestea. Gaşca de looseri nu ar merita interesul pe care pelicula ştie atât de bine să-l potenţeze, narând în cheie realistă despre porniri, sentimente, acţiuni absolut umane, în bine şi în rău. Întorsătura situaţiei, tipologiile umane, pe scurt viaţa aşa cum este te revoltă, te înfurie, dar trebuie s-o accepţi. Pentru că aşa stau lucrurile în realitatea reală, nu în aceea a realismului de chiuvetă. Ne revoltă prostia de pe ecran uitând că fiecare din noi poate fi prostul unei anumite împrejurări.

Un mare semn de exclamare pentru partitura lui Guy Pierce- un poliţist, tată al unei fetiţe suferind de Langdon Down. Pierce reuşeşte o compoziţie de zile mari, dacă ne gândim că a mai jucat un rol de poliţist în LA Confidential, dar ofiţerul de acum nu are absolut nimic în comun, nici măcar umbra unui manierism actoricesc, cu detectivul de atunci.

Animal Kingdom, un film excelent pe care îl puteţi urmări joi, 7 iunie, de la ora 17:30 la Odeon Cineplex, sala 1.

Păcătoasa Teodora

Ca să fi omul lui Dumnezeu nu-ţi trebuie multă carte, deşi nu strică. Vocaţia e hotărâtoare. Sunt peste o sută de motive pentru care oamenii intră în monahism. Unii o fac pentru motivele cele mai bune, alţii dimpotrivă. Nici unii nici alţii nu se rup cu totul de cele lumeşti.

Religia şi credinţa sunt subiecte care se cer tratate cu grijă, fiind prea delicate ca să te joci după pofta inimii cu ele (vezi caricatura daneză a Profetului Mahomed, sau incendierea Coranului de tristă amintire). Bine spunea cineva că o secţiune precum Oameni şi Zei poate fi ratată foarte uşor. Păcătoasa Teodora (2011) dă tonul despre cum să tratezi subiectul: nici habotnic, nici misionar, nici băşcălios.

Documentarul Ancăi Hirte urmăreşte o novice în drumul ei spre consacrarea ca soţie a lui Cristos. E o lume aparte, dincolo de senzaţionalismul cazului Tanacu sau a ironiei din romanele lui Damian Stănoiu. Ritul, în datele sale esenţiale, s-a păstrat acelaşi de secole. Doar că oamenii nu mai sunt aceiaşi, problemele cu care se confruntă poartă alte forme. Ceva din visceralitatea trăirii, din tensiunea psihologică s-a păstrat însă, iar documentarul surprinde foarte bine acest aspect.

Alt punct forte e că filmul nu trece peste aspectele profane, lumeşti, ale vieţii monahale, şi că nu dă într-o apologetică deplasată. Nu ştiu care au fost motivele, dar anumite secvenţe m-au emoţionat în mod neaşteptat. Un documentar care merită văzut, lucru posibil vineri, 8 iunie, de la ora 15:15 la Odeon Cineplex, sala 6.

Clip

Regula într-un han spaniol din vechime era că ai parte de atâta cât aduci cu tine. Ţi se ofereau patru pereţi, uneori şi un ochi de geam. Iar tu veneai cu păturile, hrana, lemnele de foc şi ce-ţi mai intra în posibilităţi. Catârul rămânea afară. Uneori.

La fel, dacă faci un film cu proşti, îţi va ieşi exact asta: un film cu proşti.

Jasna e o elevă de liceu într-un orăşel sârbesc. E cetăţeanca unei ţări înfrânte şi deziluzionate, într-o regiune geografică înfrântă şi deziluzionată. Face parte din segmentul populaţional care se confruntă cu furtuna hormonilor, dar nu are vreun ţel în viaţă. Până aici sună familiar. Pune mare preţ pe filosofia lui having fun, dar, ca şi colegii ei, habar nu are să se distreze cu adevărat. A scăpat demult de sub orice control din partea părinţilor prea obosiţi, prea înrăiţi de viaţa grea, pentru a-şi mai exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti. Are gusturi de pitzipoancă, şi colege idem. Şi mai are ea un boyfriend ales cu grijă dintre huliganii liceului, pe principiul „fie el cât de prost, numa’ mare să fie”. Şi pe care îl urmează ca o căţea proastă (uneori la propriu).

În această descriere se regăseşte un segment relevant al populaţiei şcolare, nu numai în Serbia, dar şi în România. Sunt tineri pe lângă care viaţa trece cu lecţiile sale ca expresul prin gară. Nimic nu se va schimba pentru că nu există nimic de schimbat. Nici măcar suflet, ci doar un egoism monstruos.

Alegându-şi subiectul, regizoarea Maja Milos s-a asigurat de un material documentar supraabundent, postat cu o dezinvoltură vecină cu prostia pe reţele de socializare şi te mai miri unde. A avut de unde să se inspire pentru autenticul reconstituirii. Iar atunci când în film vei trata materialul faptic de o manieră factual corectă, rezultatul va fi la fel de corect, ba chiar factice. De la un film însă aştepţi să-şi exercite o funcţie revelatorie, mai mult decât să vezi câteva partide de sex ghebos prin closete turceşti. E adevărat, tinerii sunt doar oglinda unei societăţi, tarele pe care le manifestă nu fac decât să reflecte găunoşenia orânduirii sociale (să ne gândim la dezgustătoarele diferenţieri de clasă socială pe care le vedem azi prin licee). Dar pelicula rămâne în faza (foarte Nou Val Românesc, dealtfel) de a înregistra efectele, fără să se preocupe de cauze.

Clip mai poate fi văzut marţi, 5 iunie, de la ora 22:15, la Cinema Victoria.

Foto: © Animal Kingdom

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *