Cu oraşul sub picioare

de Horaţiu Damian

După Unirea Transilvaniei cu Regatul României, în 1918, BOR (Biserica Ortodoxă Română) a demarat un program masiv de construire a unor edificii de cult cât mai impunătoare în teritoriile unite cu ţara. Se preconiza un fel de reconquista ortodoxă, în zone unde greco-catolicii formau majoritatea sau un segment important din populaţie. Pe de altă parte, ideologia românismului la modă în Vechiul Regat punea semnul egalităţii între ortodoxie şi identitatea românească. Prin urmare, adevăraţi români erau doar ortodocşii. Într-o asemenea optică, programul de edificări corespundea unui deziderat strategic- acela de a întări spiritul românesc în teritorii aflate vreme de o mie de ani sub stăpânire maghiară.

Jazz arhitectural

Dincolo de plusurile şi minusurile acestei ideologii, în următorii 20 de ani s-au ridicat în Ardeal un număr de aproximativ 12 lăcaşe de cult ortodoxe de mari dimensiuni, pe lângă multe altele mai mici. Faptul stârneşte admiraţia din două motive: pe de o parte pentru că edificările s-au realizat într-o perioadă de reconstrucţie, după devastările produse de război, apoi în condiţiile Marii Crize Economice de după 1929. Pe de altă parte BOR a lăsat arhitecţilor libertatea de creaţie, în interiorul canoanelor arhitecturale. Aşa încât edificiile din Alba Iulia, Bistriţa, Baia Mare, Cluj-Napoca, Huedin, Miercurea-Ciuc, Sighişoara, Satu-Mare, Timişoara, Târgu-Mureş, Turda sunt, fiecare în parte, creaţii originale, cu personalitate distinctă. Nu puţine dintre ele reprezintă chiar reuşite arhitectonice.

Prima terminată a fost Catedrala Reîntregirii Neamului, din Alba Iulia-tocmai la timp pentru încoronarea lui Ferdinand I-ul ca Rege al României, în 1922. Construirea celorlalte s-a întins pe mulţi ani, ca în cazul catedralei din Cluj- 1923- 1933. Pentru aceasta din urmă s-a impus proiectul arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu, proiectanţii Mausoleului de la Mărăşeşti.

Practica în turlă

Când se iveşte prilejul de a urca în turla catedralei, nu stai pe gânduri. La urma urmei, câţi clujeni se pot lăuda că au ajuns chiar sub vârf? Nu mulţi. Alături de un grup de studenţi la Arhitectură, aflaţi în practică, am făcut şi noi, Agerkultul, pasul decisiv.

În perioada acestei veri pictura interioară şi partea interioară a cupolei centrale trec printr-un proces de restaurare. Asta înseamnă schele de mare înălţime şi muncitori atârnând deasupra golului.

Accesul spre vârf se face pe trepte care mai păstrează praful istoric de la inaugurare. În general, scara cerească e şi examen de rezistenţă, şi ruletă rusească de rupt gâtul. Urcarea în turla catolică a Bisericii Sfântul Mihail e, cu toate dificultăţile, o plimbare printr-un muzeu pe verticală: la fiecare etaj se păstrează fragmente de sculpturi, distruse în urma jihadului protestant din secolul XVI sau alte vestigii. Dincoace, urcatul prin catedrală se reduce, în cea mai mare parte a drumului, la orbecăiala printr-un puţ claustrofobic, mirosind persistent a găinaţ de porumbel.

Scări nevrotice

E singura cale spre partea interioară a cupolei, un punct de observaţie excelent către nava bisericii, la câteva zeci de metri mai jos. Doar urcând poţi descoperi balcoanele şi alte detalii constructive, iar impresia pe care ţi-o dau picturile murale, patinate de fumul lumânărilor, e cea a unui interior de catedrală din secolul XV. Ca să ajungi la colonada exterioară, trebuie să urci o scară metalică, precum cele de incendiu, cu diferenţa că aici trepidaţiile te pun în postura lui Buster Keaton bălăngănindu-se pe deasupra golului. Priveliştea e cu totul specială, coloanele bizantine proiectate pe cer, pe nori, cu oraşul întinzându-se spre orizont, au un impact aparte.

În sfârşit, ultimul pas pe care îl ai de făcut e să o apuci pe o altă scară metalică, suferind parcă de Parkinson. Ajungi la marginea cupolei, apoi te strecori prin spaţiul dintre învelişul interior şi cel exterior et voila! Ajungi chiar în vârful lăcaşului, care nu e cu mult mai scund ca rivala catolică.

Poate că, în viitor, mai marii giranţi ai catedralei vor lua în considerare deschiderea turlei pentru vizitare, măcar pe colonadă. Cu doar jumătate din diligenţa manifestată la amenajarea excelentului muzeu din subsolul catedralei rezultatul ar fi de înalt nivel. Împreună cu un traseu amenajat în turla de la Sfântul Mihail, ar putea da clujenilor şi turiştilor posibilitatea de a cunoaşte oraşul din două unghiuri până acum inaccesibile.

Foto: © Horaţiu Damian