Fărâmitura de toate zilele

Buzunarul cu paine

de Horațiu Damian

Una dintre tendințele teatrului modern e să pună câteva personaje într-un decor cât mai abstract, unde să le dea prilejul de a „problematiza”. E teatrul intelectual, de idei, în toată splendoarea sa. Pe unii îi entuziasmează, pe alții îi exasperează, funcție de calitatea spectacolului din acea zi, sau de receptivitatea privitorului.

Buzunarul cu pâine de Matei Vișniec, jucat la Teatrul Maghiar, oferă un etalon al genului. Textul pune în discuție acea impotență volitivă a lumii moderne, meșteșugul de a găsi scuze pioase pentru a nu acționa, și mai ales, pentru a nu ajuta. În paralel, prin succesive puneri în abis e chestionată dimensiunea religioasă a ființei umane, relația ei cu divinitatea, natura acesteia din urmă etc. Nu în ultimul rând se insinuează problema existenței cotidiene, a pâinii cea de toate zilele, sau mai precis a fărâmiturilor: cine cui le aruncă? Cine e cel care le dă și cine stă la primire?

Regizorul István Albu a rezolvat de o manieră austeră exigențele mizanscenei. Totul ar părea simplu, dacă spectacolul nu ar fi susținut- vizual și acustic- de complicatele instalații ale Sălii Studio (care la origine trebuia să poarte numele miticului director al Teatrului Maghiar de altădată, Janovics Jenö). Marea provocare, la o astfel de montare, stă în lucrul cu actorii, care oferă, și în acest spectacol, deplină satisfacție.

Pentru că un asemenea text necesită actori experimentați, versatili și personali. De-a lungul anilor Teatrul Maghiar din Cluj și-a format o trupă excelentă, iar doi dintre membrii săi se achită cu aplomb de această versiune a piesei. Dimény Áron și Farkas Loránd fac textul credibil, inteligibil, îi favorizează receptarea deplină. Situațiile, acțiunile fizice, poantele verbale și non-verbale create de cei doi au cel mai mare merit în difuzarea piesei către spectatori. Fără grandilocvențe, fără cabotinism, cu acea doză de histrionism necesară și în teatrul absurd, actorii întorc pe toate fețele posibilitățile textului, îi extrag tot ce are acesta esențial. Pe scurt, aduc sub ochii spectatorului o piesă dificil de receptat, din care la sfârșit rămânem cu ceva.

© Foto: Biro István

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *