Palatul fără viitor

de Horaţiu Damian

Pentru romantici cade pleaşcă: o clădire cu istorie, pe care nepăsarea o duce la paragină, bălării stăpâne pe curte, pretutindeni semnele degradării: vai, ce romantic! Aici să fi venit Eminescu să declame! Aici să te ţii, Cârlova! Ce ruinuri ale Târgoviştei? Ia de aici- ruine proaspete din viitoarea capitală culturală europeană!

Pentru omul civilizat ar trebui să reprezinte o tragedie. Pentru locuitorul României şi al Clujului de secol XXI e un semn al timpului. Problema patrimoniului vechi din oraşul nostru, felul în care e măcinat de timp şi de oameni, iată o temă care excede articolul de faţă. Aici ne vom ocupa de un caz particular, al unei morţi anunţate: destinul clădirii din Strada Baba Novac nr. 8. Peste drum de cinematograful Victoria.

Spectrul arhitecturii

Se poate ajunge la ea prin două porţi. Intrarea originală dădea în actualul Bulevard al Eroilor, fost Petru Groza. Ţi-ai putea imagina caleşti pătrunzând pe acolo, fiindcă dimensiunile porţii o făceau propice unei asemenea utilizări. Acum e obturată, pentru că a fost modificată în timp, odată cu faţada şi corpul principal. În prezent adăposteşte un restaurant popular, la parter.

Nu megalomania e caracteristica ansamblului, ci mai degrabă modestia unui palat neverosimil pentru Clujul de azi. Cufundat în buruienile din curte, imobilul ar servi de minune pentru o ecranizare de poveste gotică.

A cunoscut vremuri mai bune. Memoria locatarilor păstrează amintirea neclară a unei perioade ante 1948, a unui proprietar din familia Teleki, ideea că palatul are cel puţin trei secole vechime. Nu ştiu câte din aceste poveşti se confirmă, dar construcţia are personalitate, nu merită să-şi termine existenţa în acelaşi mod ca şi Casa Călăului. Privind dinspre clădirea principală, pe dreapta stăteau grajdurile pentru cai şi caleaşcă, iar în capătul curţii, locuinţele servitorilor. Una din ele s-a prăbuşit în ruine nu cu mult timp în urmă.

Spălatul pe mâini

După 1948 primăria împarte imobilul, inclusiv fostele grajduri, în locuinţe sociale. Restituit în natură cândva în deceniul acesta, palatul devine al nimănui. E aceeaşi situaţie ca la Hotel Continental- proprietarul nu face nimic, situaţia lui fiind neclară, Primăria nu intervine, pentru că legea i-ar interzice, iar chiriaşii nu au nici un interes s-o facă, spectrul evacuării forţate atârnând asupra lor. De câştigat, câştigă ruina.

De vreo 15 ani, una din grinzile acoperişului a cedat, putrezită. Gaura se tot măreşte. E de presupus că, în viitorul apropiat, o parte din acoperiş se va prăbuşi. Va urma distrugerea completă a întregii clădiri, din care va rămâne doar amintirea unor fotografii ca acestea. După logica de azi nici n-ar fi mare pagubă- terenul în centrul oraşului face toți banii.

Pretenţiile noastre de civilizaţie vor primi acoperire când asemenea cazuri vor ţine de categoria lui „Aşa nu!” Şi când toate clădirile remarcabile ale trecutului nostru vor avea şi un viitor.

Foto: © Horațiu Damian