Provincia din Ursa Mare

Ursa Mare site

de Horaţiu Damian

La Naţionalul clujean se joacă Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Spectacolul îşi va face cu siguranţă loc în sufletul publicului: nu te loveşte cu probleme abisale, nu te cocoşează în simboluri şi alte meandre ale semioticii teatrale. Bref, e genul de teatru pe care părinţii noştri îl apreciau nevoie mare, un teatru orientat spre publicul larg, la care pot fi duşi ăia mici ca să-şi completeze lecturile obligatorii cu exemplificarea dramatică.

Textul îmi era cunoscut, dar redescoperirea lui m-a frapat, prin datarea lui, şi, în acelaşi timp, prin actualitatea sa. De la primele replici am recunoscut provincia românească, atât de aparte prin trogloditismul, mărginirea spirituală şi meschinăria sa. Din acest punct de vedere, Sebastian a nimerit-o bine, demonstrându-ne că nu Caragiale e vizionar, ci metehnele noastre sunt nepieritoare, ca buruiana rea. Discrepanţa între vizionarul care caută o stea neştiută în Ursa Mare şi societatea prozaică din jur constituie miezul tare al textului, bine servit de verva actoricească.

În caietul program se propune o lectură a piesei prin grila Jurnalului ajuns la mare modă. Poţi să faci referire, la fel de bine, şi la De două mii de ani, oricum, textul dramatic nu are absolut nici o legătură nici cu primul opus, nici cu al doilea. Mihail Sebastian a fost un foarte bun autor de teatru bulevardier, de reţetă, scris agreabil spre a fi agreabil jucat. Scriitorul nostru face parte din breasla unui Erich Segal, nu a lui Shakespeare, Cehov, sau Strindberg: produsul său nu se pretinde a fi genial, dar se va menţine la un nivel sub care nu va coborî. Cum nu coboară nici în cazul piesei de faţă (pe care Sebastian ar fi dorit-o intitulată Ursa Mare).

Spectacolul de care scriem confirmă că arta actorului este una autonomă, permițându-i histrionului să iasă învingător în lupta cu inspiraţia regizorală palidă. Distribuţia se dovedeşte în formă şi se achită cu brio de sarcinile sale. Matei Rotaru (Profesorul), Ramona Dumitrean (Mona), Dragoş Pop (Grig), Ovidiu Crişan (Udrea), Emanuel Petran (Şeful de gară), Miron Maxim (Impiegatul) sunt vii şi convingători. De remarcat o prestaţie bună a studentei la actorie Andrea Papp (Eleva) de la Facultatea de Teatru şi Televiziune, clasa Filip Odangiu/ Sinko Ferenc. Şi Domnişoara Cucu (jucată de Romina Merei) este vie, nimic de spus, pe alocuri prea vie, încât un franţuz ar zice: trop poussé.

Tratamentul regizoral nu m-a convins, ba îţi face impresia că Alexa Visarion tratează montarea ca pe o sarcină de servici, nu prea convingătoare nici pentru el însuşi. Vorba aia: banii să iasă. Dacă nu aş cunoaşte piesa aş avea dificultăţi să fac racordurile logice între unele părţi ale reprezentaţiei, gândită ca un flux de secvenţe (flux al memoriei?), dar care nu se îmbină întotdeauna fericit.

Nici scenografia Adrianei Grand nu mi-a spus cine ştie ce, dar spectacolul ca atare se descurcă şi în aceste condiţii. Pe scurt, avem o montare pe care o bună parte a iubitorilor de teatru o va gusta pe deplin. La urma urmei, după câteva decenii de genialitate absconsă, merită şi poporul ceva pe gustul său.

Foto: © Nicu Cherciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *