Şi a venit Şirli

Sirli conferinta

de Horaţiu Damian

Cei care nu au ascultat vreodată muzica la poemul vizual Astfel, coloana sonoră de la Un echipaj pentru Singapore sau nu au văzut montarea lui Gábor Tompa cu Richard al III-lea– ei bine, ştiu sigur că au pierdut ceva important în viaţă. Numitorul comun pentru toate e talentul compozitorului Vasile Şirli. De aceea conferinţa susţinută de acesta duminică 3 decembrie, la Casa TIFF, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, se constituie într-unul din momentele reconfortante pe care Teatrul Maghiar, ca organizator, ni le oferă.

Preţ de o oră şi jumătate, compozitorul ne-a vorbit despre universul sonor şi despre acel insesizabil element declanşator al inspiraţiei. Ne-a făcut conştienţi de valoarea muzicală a zgomotului- „nu există linişte absolută, perfectă. Odată am ieşit, scandalizat, dintr-o cameră perfect antifonată: nu mai suportam, mă auzeam pe mine însumi, fiecare bătaie a inimii; şi când te auzi pe tine însuţi te saturi repede. Nu există şi nu trebuie să existe linişte perfectă.”

Se confirmă că unii semeni de ai noştri, mai compozitori decât ceilalţi, văd lumea înconjurătoare prin sfera sunetelor care ne înconjoară. Vasile Şirli ne-a făcut atenţi la un semn al schimbării de faţadă peste care eram tentaţi să trecem cu vederea- deosebirea frapantă dintre sirenele maşinilor de Miliţie, înainte de 1989, şi ale Poliţiei de după. Noi, profanii, nu realizam cât de specific era zgomotul clanţei româneşti din vechiul regim, pentru că nu avem urechea „muzicală” antrenată pentru a sesiza acest element al realităţii. După cum nu conştientizăm totdeauna importanţa anumitor sunete în recrearea unei ambianţe anume.

Şi tot compozitorul ne-a împărtăşit, cu exemple concrete, cum se înglobează aceste artefacte în universul muzicii de teatru şi film. Ca de exemplu, câinii din muzica la spectacolul Cum vă place din 1983. „Ani de zile, benzile cu lătrături, pe care le-am folosit la mixaj, au rămas agăţate pe un cui, la Electrecord. Foştii mei colegi spuneau: „Ăia sînt câinii lui Şirli”.

Cele câteva ipostaze anecdotice („la Oslo diviziunea muncii era aşa: Helmuth Stürmer făcea piaţa, Silviu (Purcărete- n.n.) gătea pentru toţi, iar eu spălam vasele; nimeni nu-şi depăşea sfera de competenţă”) introduc un interesant expozeu despre evoluţia tehnologiei în paralel cu aceea a componisticii. Personalitate culturală împlinită atât pe plan intern cât şi pe plan extern, Vasile Şirli a emigrat în 1986, de atunci fiind martor şi participant la toate marile schimbări aduse de progresul tehnicii. Concluzia a venit, previzibilă: indiferent cât de avansată e tehnologia, ea nu-ţi dă mai mult talent decât ai.

Doar un gând, la final: ce bine ar fi dacă asemenea conferinţe s-ar transmite, periodic, la televiziune! Ar însemna şi o victorie măruntă împotriva primitivismului din ce în ce mai la modă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *