Slujba și plata

Rosia Montana protest

de Horațiu Damian

1 septembrie. Se prezintă vreo 5000. Poliția, în generozitatea ei, plusează: peste 5000. Manifestanți. La Cluj. Contra proiectului mineresc de la Roșia Montană. Alte mii fac același lucru în Capitală și în multe orașe. E cea mai importantă mișcare de protest în România, după ianuarie 2012. Adică o raritate. Iar televiziunile și printul din România fac ceva pe toate astea. Mișcări de stradă? Pentru presă așa ceva nu există.

Embargo

Și nu manifestă declasații, oamenii de nimic, lumpenii care-și închiriază urletele pe 50 de rachiu. Și nu revendică nimic pentru ei, ci pentru binele public, adică al nostru, al tuturor. Coeficientul de inteligență le permite să identifice cu precizie acest bine. La mitingurile împotriva exploatării de la Roșia Montană vin cei mai activi, cei mai creativi, cei mai conștienți membri ai societății. Sunt artiști și avocați, medici, profesori, cadre medii, studenți, meseriași, profesioniști, muncitori calificați, mici întreprinzători. Ba mai dai și de urma câte unui executive. E adevărat, televiziunile nu fac programe pentru aceștia. Reciproc, segmentul social de care vorbim, confruntat cu degradarea galopantă a calității în televiziuni și ziare, a renunțat demult la ele. Cele din urmă s-au contaminat și au luat chipul și asemănarea grupului țintă pentru care transmit și scriu: cocălarul manelist. Un tip uman inexistent printre manifestanți. Să fie asta o explicație și o scuză pentru comportament jurnalistic lamentabil?

Apropo: într-o societate mărginită, conformistă, cum e cea românească, inovatorii, contestatarii, sunt urâți de moarte. Cei din 1989 erau huligani. În 1990 făceau gălăgie golanii. Demonstranții din decembrie 2011- ianuarie 2012, care au provocat căderea unui partid ce se credea etern, sunt ciumpalaci. Totul devine clar. Demonstranții de acum sunt hipsteri. Nu că ar fi ceva rău în ultima denumire. Dar oare când va reacționa societatea românească într-un mod civilizat, cum au făcut americanii după marile demonstrații pentru drepturi civile din anii ’60? Când își va pune majoritatea la treabă singurul neuron cu care se mândrește și va începe să gândească? Când se va întreba dacă nu e ceva adevărat în toate aceste contestații? Când va avea societatea nostră maturitatea să-și măsoare atitudinea cu a papei Francisc I-ul, cel care spune că e benefic să fii revoltat și contestatar, pentru că revoltații și contestatarii aduc progresul într-o societate? Când va înțelege majoritatea prăpastia cumplită între condiția proprie și civilizație? Când va începe să curețe putregaiul?

Presa și dosul

Inteligenții presei române au rămas repetenți la o lecție știută și de tiranii țărilor subdezvoltate: nu poți cenzura evenimentele într-o țară cu Internet. Cam toate statele europene posedă așa ceva. De la Primăvara Arabă a devenit clar până și pruncilor că Facebook, Twitter și You Tube doboară orice boicot media în ridicol. Oricât de slugarnică ar fi presa, chiar prefăcută în preș, vorba artistului, tot în zadar. Urmarea e previzibilă și pentru 1 septembrie: site-urile de mai sus și multe altele au înfrânt mass-media românească și servilismul ei. Noroc cu diversiunea maidaneză, că altfel demonstrațiile și cauza lor ocupau opinia publică și exista riscul serios ca poporul român să cadă pe gânduri.

Semnul suprem al decăderii e abulia. Coana presa nu mai e interesată nici măcar să dea impresia de obiectivitate. Orice cap limpede ar trage un semnal de alarmă: după o asemenea prestație, nici o persoană cu inteligență medie nu va mai crede în misiunea benefică a gazetăriei române. Și înainte se ridicau semne de întrebare. Sus numita este cea mai coruptă din Uniunea Europeană, probabil își revendică titlul pentru întregul continent. După episodul de acum, credibilitatea ei a ajuns istorie. Putem spune cu certitudine că mass-media românească nu servește interesele societății. Ca un bolnav în ultimele stadii, nu mai e interesată că-și pierde bruma de credibilitate. A pariat pe un cal veros, la fel de toxic ca și ea. Soarta și-a legat-o de o crimă contra umanității și a mediului, n-o mai interesează nimic altceva decât să-și mai prelungească puțin agonia rușinoasă, să mai încaseze câțiva biștari nocivi, să mai taie niște facturi ale trădării.

Sclavia voluntară

Pentru că slugărnicia stă în spatele tăcerii prostești a televiziunilor și ziarelor. O provoacă publicitatea inutilă dar greu plătită. Într-o asemenea ecuație condiția jurnalistul se egalizează cu statutul de hostess pe site-urile erotice. Singura sa preocupare trebuie să fie bunăstarea clientului. El să se simtă bine. În provincie treaba e demult aranjată, fără ca interesaților să le tresalte conștiința. În capitală mai găsești, ici, colo, câte un profesionist, ca Horia Ghibuțiu. Mulțumită unora ca el s-a spart buba, și demonstrațiile anti-Gold au apărut pe ecrane și în pagini de ziar. Însă în majoritatea lor, lăsând excepțiile la o parte, oamenii de presă români caută să ne convingă cu orice preț că le e mult mai dragă cea mai veche profesie din lume.

Rămâne o nedumerire: de ce să te mai faci jurnalist în ziua de azi? Care e plăcerea de a deveni slugoiul celui care te mituiește mai tare? Despre ce vocație e vorba, dacă se reduce la dezinformarea publicului? Ce satisfacție să găsești dând cu peria pe dosul gherțoilor? Care să fie miza când îți transformi limba în hârtie igienică pentru uzul miliardarilor de carton? Buzele slinoase dar senzuale ale unei vedete de televiziune, și felul în care se pliază ele pe posteriorul de mogul au ajuns anecdotice. Mai e loc pentru și mai multă decădere?

Și încă un lucru: majoritatea ziariștilor români nu abordează manifestațiile cu detașare profesională. Ei îi urăsc de-a dreptul pe manifestanți. E fenomenul prin care sclavul interiorizează atât de mult sentimentele stăpânului, până devin ale sale. Cazul se întâlnește cu atât mai frecvent cu cât societatea e mai necivilizată, mai subdezvoltată mintal. Majoritatea de o extracție socială josnică și demnă de rușine și dispreț, de o incultură enciclopedică (nu a fost totdeauna așa!), presarii noștri oglindesc pe deplin societatea în care își desfășoară bișnița profesională. Cât de cocoși sunt ei pe la cocktail-uri, pe la sindrofiile unde se luptă să ajungă pentru a mânca și bea pe gratis! Dincolo de eleganța costumului, de morga arogantă a celui ce crede că influențează istoria stă umilul servitor cu spinarea încovoiată, sărutând mâna/ piciorul/ dosul celui care-i aruncă firimiturile, pândind expresia feței stăpânului, căutând să-i ghicească dorințele și să-i facă urgent pe voie. Ca-n cele mai bune tradiții satrapo-orientale.

Final de Apocalips

Proiectul minier de la Roșia Montană simbolizează tot răul unei societăți bolnave și corupte. El trebuie oprit pentru că repercusiunile sale depășesc cu mult o banală exploatare minieră. Persistența lui, de peste un sfert de veac, pe agenda publică se datorește calității joase a societății românești, cu tot ce presupune aceasta. Dacă proiectul va demara, nu vom mai fi siguri de nimic: nici de proprietatea, nici de libertatea noastră, vom pune cruce istoriei noastre, patrimoniului cultural și speranței într-un mediu mai curat. E o piatră de încercare. În caz că reușește, lucruri mult mai rele vor urma, dacă așa ceva e de imaginat. Va fi certitudinea că o entitate economică oarecare poate cumpăra (citește mitui) toate partidele, parlamentul, guverne succesive, președinți succesivi, o țară întreagă și poporul ei. În asemenea condiții, înseși conceptele de democrație și ordine constituțională se vor pulveriza. Tot eșafodajul statal va fi o fațadă de mucava, la fel de inutilă. Dacă proiectul va avea succes, ne așteaptă noaptea, aceea cădere în abis, ca în 1940, ca sub fanarioții, ca în Evul Mediu timpuriu. Mai bine nu va fi, în nici un caz. Oricum, majoritatea e demult legănată de un liniștitor somn al rațiunii.

Iar despre presa română, cred cu tărie că ea trebuie să dispară. În totalitate și pentru totdeauna. Dealtfel, ar fi un fenomen în consens cu tendințele globalizării. Oricum a batjocorit destul o profesie nobilă, pe care a transformat-o în prostituție, și interesele societății, pe care le-a tranzacționat fără jenă. Ea poate fi înlocuită cu o pagină în cotidianele sau săptămânalele europene de mare tiraj. Cu o condiție: pagina să fie scrisă de străini, nu de români. Așa vom avea parte și de profesionalism. Același lucru e valabil pentru televiziuni.

Și ce s-ar face prostimea, care nu-și cunoaște bine nici limba maternă, acest public-țintă demn de o asemenea presă? Ea s-ar descurca de minune cu reviste de cuvinte încrucișate. Iar dacă astea nu i-ar fi deajuns (caz neverosimil, dar totuși) i-ar mai sta la dispoziție și buletinele Pronosport.

Tuturor celor care se simt vizați, le doresc: „Noapte bună.” 

Foto: © Agerkult

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *