Tablouri industriale

de Horaţiu Damian

Asistăm în prezent la revalorizarea patrimoniului industrial, la descoperirea de noi valenţe ale acestuia. Instalaţii, maşini-unelte, ţevării şi hale întregi, care erau văzute în trecut doar ca mijloace de producţie vulgare şi funcţionale, sunt tratate azi ca obiecte de artă. Şi într-adevăr, instalaţiile industriale, cu precădere cele vechi, îşi demonstrează un real potenţial artistic, dacă sunt puse în valoare corespunzător.

Expoziţia Tablouri pentru ingineri se încadrează tocmai în acest trend. Artista Ana Maria Gruia explorează aici un filon aparte: micile fragmente ale unei foste mari industrii, frânturile instalaţiilor care se presupune că ne fac viaţa mai uşoară etc. se transformă, sub privirea plină de har a artistului. Ele capătă statut de obiecte de artă, de modele picturale, dezvăluind o meta-realitate a utilitarului.

Trebuie să mărturisesc un fapt ce m-a frapat. Epoca în care trăim vede arta, cu precădere cea plastică, degenerând, prea adesea, într-o lipsă de sinceritate epustuflantă, care la rândul ei pare un paravan al lipsei de valoare şi miză a demersului artistic. Pentru prima oară după mult timp, văzând expoziţia Anei Maria Gruia, am fost izbit de formidabila sa sinceritate. What you see is what you get, cum ar spune yankeii. De ce să nu celebrăm o expoziţie care, pentru prima dată după mult timp, se dezvăluie privitorului aşa cum, într-adevăr, este?

Expoziţia se constituie şi într-un ecoul, la aproape un secol, al fertilului dialog artistic iniţiat de constructiviştii şi productiviştii ruşi, în scurta perioadă dintre 1917- 1922. Tablouri pentru ingineri conţine în sine ceva din avântul cu care artişti ca Rodcenko, Stepanova, Vesnin, Aleksandra Exter sau Liubov Popova susţineau angajarea socială a artistului şi găsirea inspiraţiei în viaţa adesea anodină, dar nu mai puţin promiţătoare, a omului cotidian. În instrumentalizarea obiectelor industriale şi transformarea lor în artefacte expresive, aşa cum o vedem în expoziţie, se reflectă, măcar în parte, ideea fuziunii între artă şi industrie, atât de dragă productiviştilor de jadis, mai ales în confruntarea lor cu suprematiştii nihilişti ai lui Malevici, cel cu ale sale Pătrate albe pe fond alb.

Tablourile poartă titluri promiţătoare: Gog şi Magog- triburile pierdute ale Apocalipsei, Zorii unei noi ere, Cascadă montană la vreme de solstiţiu, Apus de soare peste satul învăluit în ceaţă sau Metamorfoză onirică. Toate poartă asupra unei tematici industriale, instaurând un dialog sui generis între artă şi meta-narativitatea despre artă. Desenul este realizat cu o mână sigură, iar utilizarea culorilor mărturiseşte un simţ al echilibrului cromatic.

Toate tablourile sunt lucrate într-o tehnică aparte, specifică erei industriale şi au fost pictate între 2009 şi 2012, uneori în mai multe etape. Inimiciţiile artistice ale unora au fost cât pe aci să saboteze realizarea expoziţiei, ca şi drumul tablourilor spre privitori şi spre mass media. Până la urmă tablourile înving. Ele sunt de admirat la Galeria Dragalina 85, iubitorii artei putând să le achiziţioneze, la preţuri variind între 2500 şi 3000 de euro. Vorbim aici de o veritabilă victorie a artei asupra vicisitudinilor epocii în care trăim.

Vom încheia cu o veritabilă ars poetica pe care artista o promovează în cazul expoziţiei de faţă: „incongruenţa dintre receptarea intrinsecă a valorii plastice şi un anume determinism cultural a ceea ce s-ar putea numi, parafrazându-l pe M. Baxandall, the professional’s eye, este doar aparentă. Extrapolând, de la apetenţa pentru artă a exponenţilor unor medii profesionale distincte de cel al proximilor domeniului, critici şi istorici de artă, arhitecţi sau designeri, referindu-ne în special la binecunoscutele saloane ale medicilor, prezentul excurs se poate chintesenţializa prin următoarea condensare conceptuală retorică: de ce nu s-ar bucura şi inginerii de artă?”

Chiar: de ce nu?

Foto: © Agerkult