TIFF 2014. Plastic, whiskey și irlandezi

Good Vibrations site

de Horațiu Damian

Întâlnire în premieră cu cinematograful din Eire. Good vibrations (2012, regia Lisa Barros D’Sa și Glenn Leyburn). Lovely accent. Umor și autoironie.Totul merge bine până la primele replici. Mai precis, până la primele subtitrări. Să clarificăm: fenianii sunt revoluționari irlandezi de secol XIX. Strămoșii Armatei Republicane Irlandeze- aia pe bune, de la 1919. Nu trebuie traduși ca Pheniani, pentru că între ei și nord-coreeni nu există nici o legătură. Chiar dacă ambele popoare vin dintr-un nord, în cazul acesta dechilin și separat. Însă Dorel- reprofilat pe traduceri și subtitrări- recidivează: „Troubles”, în context nord-irlandez, nu trebuie, în nici un caz, tradus prin „Necazuri”.  Sunt, pur și simplu Tulburările, numele generic sub care e cunoscută succesiunea de atentate, asasinate, explozii, mitinguri, bătăi, masacre care au zguduit Ulsterul între 1969 și 1998, și care, în format mult mai redus, continuă până azi. De acum, cea mai proastă subtitrare de care am avut parte în ultimul an (prin ea însăși o performanță!) aglomerează gafele sub limita de jos a stupidității.

„Loyalist paramilitaries” nu înseamnă „supuși paramilitari”. Pur și simplu, ostilitățile s-au purtat între, pe de o parte loialiști- protestanți, urmașii coloniștilor englezi, scoțieni și galezi, partizani ai menținerii provinciei în componența Marii Britanii și, de cealaltă parte, republicani- irlandezi băștinași, catolici, mari amatori ai unirii cu mama Irlanda. Se presupune că traducerea unui text e precedată de o minimă documentare. Uităm rapid de asemenea pretenții, ne reamintim, în schimb, că facem parte dintr-un popor extrem de ostil cunoașterii și culturii. Și oricum, gafele cele mai jenante nu le putem aminti aici, din cauza celor mici.

Apostolul

Ce am văzut? Un band-movie  fără formație, dar cu un om orchestră, self-made-man  care umple o lacună dureros resimțită și în cealaltă extremă a Europei: lipsa unor animatori culturali, cu simțul manageriatului și har de impresar. Terri Hooley se luptă ani de-a rândul pentru a scoate niște formații din anonimat. Curentul punk  îi dă peste cap tabieturile și-l smulge dintr-o existență cu capul în utopie. Nu-l dă afară simțul comercialului, până și norocul irlandezului pare plecat cu sorcova, în cazul lui. Rămâne zbaterea unui vizionar sortit înfrângerii, unul din aceia pe care Fănuș Neagu i-a transformat în titlu de carte.

Eirean

Regizorii peliculei au știința planului secund, niciodată lăsat de izbeliște, totdeauna aducând un zvâc suplimentar intrigii (scena barului prospectat ca loc al viitoarelor concerte e un bun exemplu). Se folosește o teatralitate discretă, însă eficace în accentuarea dramatismului unor pasaje. Să nu uităm, pentru nici o clipă, că Good Vibrations  înseamnă, în primul rând, umor. Acel umor sarcastic, auto-persiflator, amar, propriu națiilor care n-au oprimat ci s-au numărat în rândul oprimaților. Foarte sugestiv ni se reamintește cât de fragile sunt civilizația și cultura, cât de ușor cedează ele în fața urii, aroganței și violenței.

La minusuri nu trecem nimic. Filmul nu se pretinde a fi mai mult decât este, un self-empowerment  movie care nu duce la nici un empowerment.  Rețeta urmată e clasică, respectată de majoritatea filmelor despre trupe muzicale. Narațiunea, liniară, stă neclintit pe această schemă, cele câteva efecte speciale și animații neaducând acea creativitate luxuriantă pe care filmul nu o pretinde și nu o are.

Un film de 3/5. Mai poate fi văzut marți, 3 iunie, de la ora 17,00, la cinema Arta. Durata: 103 minute.

Good Vibrations (Irlanda- Marea Britanie, 2012, regia: Lisa Barros D’Sa, Glenn Leyburn, cu: Richard Dormer, Jodie Whittaker, Liam Cunningham).

Foto: © Good Vibrations

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *