TIFF 2014. Revelația

iNumber Number site

de Horațiu Damian

Bass-ul pregătește un „number”, adică un număr. Jaf, cum ar veni în cheie argotică. Numai că limba zulusă urbană indigenizează foarte ușor cuvintele străine. Le așează în față magica particulă „i” și gata. „i” ca în iGoli, numele zulus al Johannesburgului. „icell” înseamnă chiar asta, telefon mobil. “inumber” este exact un „number”- vezi mai sus. De unde titlul: iNumber Number. O ultimă mențiune: în Africa de Sud boss-ului i se spune bass.

Cine-plex

Cinematograful sudafrican oferă acea imagine de prospețime, dinamism și formă care face deosebirea între școlile de film de factură superioară și celelalte. Mirifica țară, în schimb, este una dintre cele mai violente din lume. Sadismul coabitează aici cu bunătatea, cruzimea se îngemănează cu blândețea, violența prosperă alături de tot ce poate fi mai pașnic. Uneori pe același metru pătrat. Viața e neprețuită aici, în sensul că nu are nici un preț. Zero. Complexele probleme generate de apartheid  n-au dispărut, li s-au adăugat altele, specifice libertății. Nici tensiunile rasiale nu s-au risipit. Și nu e deajuns că nația sudafricană se compune din popoare de războinici. Mai sunt și gangsterii, pardon, tsotsis. Unul din zecile de mii asemenea lui, nu foarte deștept, nu foarte în formă, se pregătește să dea o lovitură.

Așa ne împărtășim dintr-un gangter movie  înviorător ca o boare de aer proaspăt. Analogia cu Reservoir Dogs  ar ține doar cât să ne imaginăm opusul  tarantinian regizat de un David Fincher la tinerețe. O tensiune similară, respirând răul prin fiecare granulație a imaginii, am resimțit doar la scena finală din Seven. Imaginea stilizată, camera hipermobilă, înlănțuirea episoadelor dau seama despre un regizor- Donovan Marsh- care și-a dezvoltat un limbaj cinematografic al său, nu al lui Tarantino. Și limbajul propriu e totul, după câte spune Emir Kusturica.

Iningizimu Afrika

Actorii principali S’dumo Mtshali (filorul Chili Ncgobo) și Presley Chweneyagae (ofițerul Sello Moshoeshoe) se simt bine într-o distribuție brici, fără nimic de prisos. Am putea adăuga nume precum Israel Makoe (Skroef) sau Warren Masemola (G8) dacă ele ar spune ceva publicului din România. Și ar trebui să-i spună, în ipoteza că dezinvoltura și credibilitatea ar fi singurele criterii pe acestă lume. Cu transcrierea concepției regizorale în vizualitate s-a însărcinat operatorul Tom Marais. Imaginea, compoziția cadrului, mișcările de cameră, dar și gradingul   transformă anvelopa vizuală a filmului în obiect de fascinație: nu-ți dezlipești ochii de pe cadrele fabricii părăsite, viscerale până la ultimul nit; nici că poți trece peste virtuțile fascinatorii ale peisajului sudafrican, valorizate aici cu o știință și o siguranță la care nu te-ai fi așteptat în Africa. În general, echipa de filmare confirmă sloganul publicitar: South Africa- The Rainbow Nation. Sunt britși, buri, zuluși, xhosa din stirpea lui Nelson Mandela, dar și coloured– metișii din Colonia Capului. De vânzări se ocupă un armean.

Totul e nou: împușcăturile răsună altfel, căzăturile sunt diferite, luptele iau altă întorsătură. Felul în care se înlănțuie acțiunea, articulațiile ei înseși vin de pe altă planetă, nu de pe cea numită Hollywood. Și asta e bine. Iar dialogul se desfășoară într-o amețitoare combinație de zulusă, xhosa, afrikaans și engleză, care face necesar izbăvitorul subtitraj. Numai că el nu vine sub, ci apare firesc, la nivelul gurii personajelor, subliniază enunțul, e element decorativ și expresiv, oarecum făcând arc peste timp cu experimentele grafiste ale școlii clasice sovietice. Coloana sonoră, de cea mai bună personalitate, își face și ea treaba, prin virtuțiile ei incantatorii: te ține lipit de scaun pe parcursul celor 99 de minute.

Un film de 5/5. Adică de 5 stele.

iNumber Number (Africa de Sud, 2013, regia Donovan Marsh, imaginea: Tom Marais, cu: S’dumo Mtshali, Presley Chweneyagae și alții).

Foto: © iNumber Number

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *