TIFF special: Din ţara Marelui Lars

de Horaţiu Damian

Marele din titlu este evident von Trier. Dar nu cred că aş fi petrecut mai bine în compania sa (e cam taciturn, ca să nu spunem mai mult) decât am făcut-o participând la o zi de filmare pe platourile Film-Y Studio. Ştiţi de-acum că danezii de la Institutul Danez de Film au creat, în cadrul Transilvania International Film Festival, un studio mobil în care copiii să poată trăi, fie şi pentru o zi, senzaţia unei producţii de film. Locul a fost bine găsit: palatul Bannfy, sediul Muzeului de Artă.

Nenăscuții cinefili

În dimineaţa cu pricina venise rândul unor şcolari din comuna Suatu. Ultima oară cinematograful ajunsese pe la ei prin anii ’80, la proiecţiile de la căminul cultural. Doar ei nu erau născuți pe atunci. De atunci neam de copil sătean n-a avut parte decât de imaginile apoase de pe VHS-uri, sudate de atâta folosinţă. Sau, şi mai rău, de ce aduce „parabola” sau DVD-ul.

Nu cunosc dacă Internetul a ajuns la Suatu, dar ştiu că şi acolo, ca în toată ţara, infrastructura e la pământ, învăţământul rural idem, iar „la ţară” e, de prea multe ori, un spaţiu al pustiului spiritual. Şi, în aceste condiţii, iată că şi elevii unei comune clujene au avut parte de o experienţă unică şi mai mult decât interesantă. Dacă au savurat sau nu momentul? Puteţi să vă faceţi o părere în fotografia de mai sus. La fel de mult s-au bucurat şi copiii clujeni sau de cine mai ştie unde, ca şi familiile care făceau experimentul Film-Y la sfârşit de săptămână.

Filmele tinereții

Tot conceptul Film-Y Studio (ultima literă cred că e pentru „youth”) urmăreşte să familiarizeze puştimea cu etapele realizării unei pelicule. Micuţii încropesc un scenariu, îşi împart rolurile de actori, ca şi pe cele, nu mai puţin importante, de cameramani, editori şi regizori. În şi împrejurul caroseriei auto special concepută ei pot crea, cu ajutorul unei echipe mixte danezo-române de monitori, momente cinematografice palpitante sau realiste, comice sau dramatice. Iar în final elevii vor putea să vizioneze rezultatul final al muncii lor. Nu cred că există un mijloc mai bun de propagandă cinematografică pentru cei mici, o cale mai nimerită de a le inocula elemente de cultură cinematografică, şi încă de o manieră care să le facă plăcere.

În felul acesta, TIFF-ul îndeplineşte un cert rol educaţional şi de inserţie socială. Asemenea acţiuni concrete fac mai mult pentru egalitatea de şanse decât o sută de sterile conferinţe şi discuţii pe tema respectiva. Şi nu este decât una dintre acţiunile educative care se dezvoltă sub patronajul festivalului. Let’s Go Digital, EducaTIFF şi altele sunt, dintr-un anumit punct de vedere, la fel de importante ca şi venirea fugară a cine ştie căror simandicoşi trendy.

Înapoi în România

Însă frumuseţea momentului nu trebuie să ne facă uituci. TIFF împlineşte, în parte, funcţii de la care statul român şi autorităţile locale au dezertat, prea ocupate cu altele. Taxe se plătesc şi aici şi în Danemarca. Modul lor de utilizare diferă ca de la cer la pământ. Trebuie să vină danezii ca să ne arate cum să ne pese de proprii noştri copii, cum să ne formăm spectatorii de mâine etc. Da, pentru că Film-Y Studio funcţionează în cadrul Institutului Danez de Film. Noi nu avem Institut, bine că avem CNC şi, în general, o cinematografie căreia nu prea îi pasă de spectatori.

Lecţia daneză ne învaţă că o ţară poate ocupa locuri de frunte în economia mondială fără să arunce peste bord nevoile sociale ale comunităţii, protecţia mediului, viitorul copiilor. Aceasta e calea capitalismului danez. La noi lamentabila noastră clasă politică nu poate şi nu vrea să părăsească drumul capitalismului subuman şi sălbatic, pentru că are de profitat din acest marasm. De aceea Danemarca are grijă de copiii săi şi de ai altora, în timp ce noi avem grija de a ne fura singuri căciula. Pot doar să sper că vom învăţa ceva din civilizaţia daneză, măcar în următorii 50 de ani, şi să fiu fericit că am avut şansa acelei dimineţi la Film-Y Studio.

Fotografii: © Horaţiu Damian