Urbi et orbi

One girl show

de Horaţiu Damian

Spectacolele au fost două. Pe al treilea, venit la Festivalul Interferenţe, l-am ratat cu brio. Dar şi două sunt de ajuns ca să-ţi faci o părere: şi anume că Teatrul Kosztolányi Dezső din Subotiţa, Voivodina, e o companie de teatru ieşită de pe fix. Ca să fim mai precişi vorbim despre compania lui Urbán András.

Teatrul cameleon

Regizor, profesor de teatru şi manager, Urbán András a procedat aşa cum e normal când vrei performanţă, nu limbi, fie și de lemn: a luat o promoţie de excepţie de la facultate şi a construit pe temelia ei o companie teatrală solidă. Adică un ansamblu flexibil, versatil, care se poate adapta la orice text, la orice gen de teatru, pe orice scenă, mare sau mică. Şi care depăşeşte cadrul comunităţii, capabil fiind să vorbească dincolo de graniţele târgului de provincie- lumii întregi.

Spectacolele văzute până acum se caracterizează prin actualitate. Solid ancorate în cotidian, ele nu devin prizonierele acestuia, ci îşi permit s-o ia pe arătura imaginaţiei, a suprarealismului sau absurdului, după nevoile artistice ale creaţiei. Lipsite cu desăvârşire de complexul provinciei, montările companiei demonstrează o siguranţă de sine proprie metropolelor culturale ale lumii.

Mitteleuropa balcanică

Şi mai avem în aceste spectacole puţin din umorul atroce cu care ne-a obişnuit un Kusturica, şi care pare caracteristic pentru atmosfera spirituală din fostul spaţiu iugoslav, dacă nu l-am recunoaşte şi ca al nostru. Regăsindu-se în tot Răsăritul Europei, înseamnă că un asemenea teatru va găsi uşa deschisă şi la publicul clujean, trăitor al unei realităţi congruente. Împreună suntem obişnuiţi să trecem de la cinismul uşuratic la tragedia acută sau la comedia fără perdea, şi înapoi, într-o veselie care dă impresia că-şi râde de ea însăşi.

Urbi et orbi a fost prezentat la Cluj în 2009, în Sala Studio a Fabricii de Pensule, adus aici de asociaţia Urbi et orbiGroundfloor Group. În regia lui Urbán András, cu Béres Márta, Erdély Andrea, Mikes Elek şi Mészáros Árpád, Urbi et orbi e, aşa cum o anunţă cei care o produc „o abandonare treptată a textului cu acelaşi titlu scris de János Pilinszky”. Un spectacol aparent oarecare până la secunda a doua. Pe urmă devine clar moştenitorul a ceea ce rămâne valabil din experimentele lui Grotowski, totul orchestrat sub semnul unei dramaturgii a cotidianului de cea mai bună calitate. Nu e un spectacol greoi, nu încearcă să te îngroape în doxă, nu e robul unui text prestigios pe care să-l respecte cu pioşenia studenţilor de Conservator faţă de partitură. Îți comunică, doar, esenţe ale realităţii pe care toţi o trăim şi, deci, o putem recunoaşte.

Suboţiţa safe

Anul trecut, asociaţia Bala & Vajna Projects a adus la Cluj deliciosul Béres Mártha One Girl Show. Titulara îşi îmbarcă publicul într-o călătorie prin abisurile psihicului feminin. Sau nu? În orice caz permanentul dialog cu sala nu ascunde flexibilitatea actriţei, nici gândurile pe care le stârneşte printre chicote de râs. Din nou, un one man show  foarte actual, cu probleme şi angoase de care ne izbim fiecare în viaţa de zi cu zi. Modul de administrare te face să nu regreţi cele 60 de minute petrecute în sală.

Pentru că Teatrul Kosztolányi Dezső din Subotiţa, şi mai precis compania lui Urbán András, vor mai poposi la Cluj, Agerkultul recomandă călduros orice viitor spectacol al acestora, cu sufletul împăcat că nu nu are cum să facă o greşeală.

Foto: © Groundfloor Group; © Balla & Vajna Projects

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *