Mama durerii

de Horaţiu Damian

Ukchuk, în coreeană, înseamnă tenace, aspră, răzbătătoare. Ukchuk Ga este o coproducţie a LG Arts Center, în colaborare cu Uijeongbu Arts Center şi Pansori Project ZA. Constituie, în primul rând, un eveniment teatral rar, cum nu apuci decât odată la 7-10 ani. Prin reprezentaţia jucată pe scena Teatrului Maghiar el se constituie în vârful absolut al Festivalului Internaţional Interferenţe.

Şoc, înfiorare, uimire- poţi adăuga la infinit cuvinte din aceeaşi categorie, tot nu vei putea reda senzaţia copleşitoare care te încearcă pe toată durata interpretării, însoţindu-te mult timp de acum înainte. E atât de simplu: o interpretă- kwangdae sau sorikkun, trei instrumentişti- gosu, decor minimal- asta înseamnă Pansori. Şi 2 ore 20 de minute în care nu te plictiseşti, nu moţăi, eşti mereu conectat la fluidul de energie ce radiază din scenă.

Ritualul teatral

În India găsim Kathakali. Japonia prezintă mai multe forme de teatru pur naţionale: Noh, Kabuki, Bunraku, Butoh. Iar Coreea îşi are Pansori, jucat de un singur protagonist, ca în alte forme de teatru ritual. Personajul principal din teatrul japonez Noh- shite– a fost, la origine, actor unic, celelalte personaje materializându-se ulterior ca emanaţii ale amintirilor sale. Teatrul grec antic a pornit tot cu un singur personaj (la început), actorii de pe scenă nefiind vreodată mai mulţi de trei la număr. Iscusiţii povestitori ambulanţi din Iran, pardeh dar, joacă poveşti pe care le cunosc pe de rost, în faţa unui paravan pictat ca decor, interpretând mai multe roluri şi trecând versatil de la un personaj la altul şi înapoi.

Mai multe personaje (cam 20 la număr) întruchipează şi protagonista spectacolului prezentat în 6 decembrie la Cluj. Debutând în Pansori clasic la 12 ani, Lee Ja-ram caută permanent noi modalităţi de a menţine vie tradiţia printr-o sănătoasă infuzie de modernitate. Spectacolul ei anterior consta într-o adaptare Pansori a piesei Omul cel bun din Sîciuan, de Berthold Brecht- efort încununat cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Kontakt 2010 din Polonia. Nu e singura distincţie obţinută de artista plurivalentă- am putea aminti şi premiul pentru rolul jucat în filmul Seopyeonje (1993). Cu Ukchuk Ga, prelucrat după Mutter Courage und ihre kinder, pentru care a scris textul şi a compus muzica, interpreta coreeană se întoarce la fuziunea eurasiatică, şi încă într-un mod strălucit.

Frapează profund la această actriţă rezistenţa fizică și nemaipomenita forţă psihică, în stare să ţină spectatorii conectaţi la subtilităţile unui stil dificil de receptat pentru spectatorul european. Cele peste 140 de minute de acum nu se compară cu Chunhyang Ga, madangul (povestea) de Pansori clasic, pe care l-a interpretat la 20 de ani, intrând în Guiness Book of Records. Pe bună dreptate: performarea aceluia  nu ia niciodată mai puţin de 8 ore. Fără pauze. Nu întâmplător, Pansori clasic a ajuns un bau bau folosit de părinţii coreeni pentru disciplinarea copiilor neascultători.

Eurasia

Sursa originală- spectacolul imaginat de Brecht în preajma celui de-al Doilea Război Mondial- e drama unei amărâte, o paria fără nici o şansă de a-şi controla în vreun fel destinul. E un tip uman din care cunoaştem cu toţi destule exemple. Tentativele ei disperate şi zadarnice de a-şi salva bietul univers familial, în vremea Războiului de 30 de ani, se încheie cu dezumanizare şi înfrângere. Ukchuk Ga transplantează alegoria europeană în spaţiul istoriei coreene. O face cu succes, devreme ce rezultă o poveste intens actuală.

Încântă melanjul între modern şi arhaic, ambele direcţii coexistând armonios, ca alb-negrul în simbolul lui Yin şi Yang. Avem detaşarea de cea mai bună factură brechtiană, ca în debutul spectacolului, când Lee Ja-ram recită primele rânduri ale madangului Jeokbyeok Ga (Cântul Pietrei Roşii) în coreeana veche. Apoi se opreşte: „Nu am să continui, pentru că am vorbit într-o limbă de acum sute de ani, care nu poate fi înţeleasă, nici de Dumneavoastră, nici de coreenii de azi.”  Spectacolul e plin de asemenea întorsături comice, de poante postmoderne, de racorduri cu realitatea imediată. Eroina Evului Mediu coreean se înzestrează senină cu un i Phone, face referiri la criza contemporană, se plânge de stresul lumii moderne, în scurte paranteze la fluxul dominant al acţiunii.

Puterea vocii

Toate astea se petrec de o manieră firească, organică, fără stridenţe, fără să vezi vreo cusătură cu aţă albă. Mixajul persistă şi la nivelul instrumentiştilor acompaniatori (Jang Hyuckjoe, Kim Hongsik, Lee Hyangha) aşa numiţii gosu: ei nu se sfiesc să treacă de la muzica arhaică la ritmuri disco, la fel de evidentă şi firească fiind translaţia permanentă de la instrumentele tradiţionale spre contemporana ghitară bas. Şi în tot acest timp nu uită de chuimsae– încurajări pe care gosu le adresează sorikkun-ei, punctând spusele acesteia.

Pe nesimţite, în comicul începutului se infiltrează primele nuanţe dramatice. Și deodată realizezi că te afli în plină tragedie. Nu-ţi mai vine să râzi, de pe faţă ţi se şterge până şi umbra vreunui zâmbet, iar intensitatea cu care actriţa tensionează publicul duce la secvenţe când nu auzi nici musca.

Stăpână peste sală rămâne vocea, incantaţiile cu inflexiuni arhaice, cum găseşti doar în acompaniamentul de teatru Noh sau în muzica arhaică românească. Sonorităţile din alte vremuri alternează cu song-uri în cea mai bună tradiţie brechtiană, de multe ori ele însele un comentariu ironic, în logica aceleiaşi detaşări de care aminteam mai înainte. Detaşarea reprezintă doar un contrapunct, într-un rol gândit şi realizat în dominanta participării totale. Spectacolul înseamnă sânge, lacrimi, energie, sentiment. Ca o supra-ironie, el se constituie, de fapt, într-un anti-Brecht, cu atât mai meritoriu cu cât evocă mai profund ceea ce avem mai uman în noi. Făcând asta, Lee Ja-ram nu ezită să împingă montarea până spre limita patetismului, dar unul sublimat, înălţător, amintind acel patos elevat pe care-l are în vedere S.M.Eisenstein în scrierile sale.

Final de madang

În reprezentaţie subzistă, nealterată, moştenirea formelor teatrale asiatice. Decorul esenţializat poate sugera, după nevoie, un drum pierzându-se la orizont, căruţa originală, o casă ori pur şi simplu acoperişul acesteia. Codul culorilor din Noh lasă locul sugestiilor induse prin modul de folosire a luminii (light designer Lee Yujin). Câteva trăsături ale costumului sugerează personajul, situaţia, contextul. Actriţa îşi defineşte clar rolurile jucate de-a lungul spectacolului prin diferenţa în voce şi acţiune fizică, posturi, mimică, gestică, prin toate celelalte elemente de limbaj, verbal sau non-verbal. Un obiect nelipsit în arsenalul interpretului de Pansori– evantaiul- se materializează ca recuzită funcţională. În mâinile artistei acesta poate fi torţă, faţă de masă, copan de pui sau capul decapitat al fiului; ori, prin deschiderea sa energică, tăioasă, poate să marcheze ca un cut translatarea actorului de la un personaj la altul.

Ukchuk Ga– un spectacol ca un miracol scenic.

Foto: © Ukchuk Ga