GLORIA MUNDI

de Horaţiu Damian

Puntea care leagă cele două maluri ale Someşului, lângă Teatrul Maghiar, se numea pe vremuri Podul Elisabeta. A fost restaurată de curând. Dacă o treci, ajungi în strada Dragalina, la poalele Cetăţuii. Poţi s-o iei spre hotel Napoca, iar drumul se bifurcă. Dar poţi să şi părăseşti strada şi să urci spre Cetăţuie pe o potecă şerpuitoare, care evită de puţin spelunca Albinuţa, la mare trecere printre şpriţarii ultimilor 20 de ani. Nu te lăsa atras de atmosfera dubioasă a localului (e închis oricum) ci continuă urcuşul. 50 de metri mai sus dai de ciudatul monument din imagine.

De mulţi ani, artefactul cu pricina exercită o atracţie ciudată asupra mea. Poate decrepitudinea lui, poate faptul că nu are nici o inscripţie care să-i trădeze identitatea ar explica fenomenul. Demult a devenit ţinta mâzgălitorilor fără talent şi vocaţie, dar ciudat, vandalizarea constantă la care e supus nu-i ştirbeşte din farmec. Ba chiar îi dă o aură post-modernistă, cumva. Printr-o întâmplare, am aflat, până la urmă, despre ce era vorba: e un monument închinat lui Sissi. Şi dintr-o dată, o grămadă de lucruri s-au clarificat.

Amintirea prinţesei

Sissi, împărăteasa Austro-Ungariei şi soţia împăratului Franz Josef, se numea oficial Elisabeta. Elisabeta de Austria. Nu i-a înghiţit deloc pe români, în schimb a iubit cu pasiune poporul maghiar, căruia i-a obţinut multe înlesniri. Dragostea a fost reciprocă, până în acea fatidică zi din 1898 când un anarhist italian îi curmă viaţa. Alteţa Sa Imperială se plimba pe malul unui lac elveţian fără gardă de corp, însoţită numai de o doamnă de onoare.

Pe la începutul secolului XX edilii Clujului (pe atunci Kolozsvár) s-au gândit la amenajarea unui parc municipal. Aşa a început Parcul Mare, cea mai importantă oază verde într-un oraş tot mai afectat de poluare. Peste Someş a fost amenajat Podul Elisabeta, purtând denumirea împărătesei multiubite. Şi această punte îl conducea pe orăşean din Parcul Mare înspre locul unde oraşul s-a gândit să ctitorească un monument comemorativ pentru defuncta suverană. Ilustrata de epocă înfățisează excelent situația. Monumentul despre care vorbim se vede ca un punct alb, aproape de centrul fotografiei, pe axul podului.

Imaginația mă îndemna la reconstituiri imaginare. În ele cenotaful cuprindea un medalion pe care era sculptat în relief chipul lui Sissi, poate în marmură monocromă. De fapt, era un bust, care arăta ca în ilustrata de mai jos.

 

Acel bust a dispărut demult, doar lăcaşul său, înnegrit de vreme şi de nesimţirea unora, mai poate fi văzut şi acum. Alături, o lespede masivă zace prăbuşită. N-am reuşit s-o urnesc cu nici un chip. Aşa că habar n-am dacă ascunde vreo inscripţie pe faţa trântită la pământ. Poate că da, poate că nu. Am întâlnit, printre clujenii din vechime o anumită formă de trufie: credeau că faptele şi numele lor vor rămâne pe veci în conştiinţa viitorimii, încât o inscripţie explicativă ar fi fost de prisos. Cel puţin doi vechi aristocraţi şi-au construit cavourile evitând programatic să lase vreo explicaţie scrisă, siguri că toată lumea va şti cine se odihneşte acolo. Poate că la fel s-a procedat şi în cazul acestei lucrări de artă despre care fac vorbire. La distanţă de o sută de ani, se dovedeşte că orgoliul şi precauţia nu fac casă bună.

Bordel şi aristocraţie

La data când monumentul a fost ridicat zona aparţinea aproape exclusiv naturii. De la statuia lui Donat până spre actuala stradă Horea fotografiile de epocă arată câmpuri arate şi conace răzleţe. Nu e exclus ca, în gândirea urbaniştilor de atunci, monumentul lui Sissi şi Parcul Mare să fi fost gândite ca două zone de agrement legate una de alta. Trecătorii se puteau opri, puteau să se aşeze pe băncuţele semicirculare podite cu lemn jiluit şi să admire panorama Someşului şi a Parcului de pe celălalt mal. Nu exclud să fi existat şi un havuz lângă monument. Azi nu mai deosebeşti nici măcar urme.

Dar lucrurile au evoluat altfel. Deja, în preajma Primului Război Mondial, zona Cetăţuii era plină de cocioabe. La poale se ridicau casele orăşenilor mai puţin prosperi. Vecinătatea era dubioasă. Cam prin zona unde acum sunt treptele spre Cetăţuie exista o stradă pitorească, pavată cu pietre de râu. Iar la poalele cenotafului, pe strada Dragalina, se dezvoltaseră câteva bordeluri, chiar în vecinătatea unei zone rezidenţiale extrem de respectabile şi prospere- ceea de pe actuala stradă Donath. La capătul dinspre strada Horea s-a ridicat hotelul Astoria, frecventat în perioada interbelică şi apoi în cea comunistă mai ales de lumea interlopă a oraşului. Contrastul se menţinea: chiar lângă hotel funcţiona restaurantul-cafenea de mare chic Metropol. În anii comunismului, la subsol, în Crama lu’ Mongolu’  îşi găseau refugiu intelectualii rasaţi ai urbei. Oricum, încă de pe atunci, monumentul lui Sissi a încetat să mai existe în istoria oficială.

Bunker şi ocnaşi

Sub comunişti, cocioabele au fost rase, zona transformată într-una de agrement. Cam tot ce înseamnă amenajare s-a făcut până prin 1968, când un plan prevedea realizarea unei promenade care să includă Cetăţuia şi să se prelungească pe culmile dealurilor. Ea urma să treacă peste cartierul Grigorescu, prin pădurea Hoia, până deasupra Staţiei de Pompare Floreşti, cu o pasarelă pietonală la Tăietura Turcului. S-au făcut ceva lucrări pregătitoare, dar proiectul nu s-a finalizat. Chiar din jos de monumentul lui Sissi au fost ridicate cele patru blocuri nu foarte aspectuoase care se văd şi în prezent. Prin 1986-1987 s-au realizat lucrări de hidroamelioraţii, ca să împiedice alunecările de teren. Zona a fost transformată într-un veritabil lagăr, cu garduri, foişoare, gardieni înarmaţi, câini. Şi sute de ocnași care prestau munca.

Între timp, pe platoul Cetăţuii s-a ridicat hotelul Belvedere, fost Transilvania, fost Belvedere. În măruntaiele de stâncă ale dealului funcţionează, şi acum, discret, un adăpost antiatomic, sau PCAC (Punct de Comandă al Apărării Civile) cum îi spun ce-i care-l folosesc.

Toate trec…

Monumentul lui Sissi continuă să se ruineze, împărţind locul cu gunoaiele şi cu homeleşii. Zona nu te-ar duce cu gândul la cea care domnise peste jumătate din Europa Centrală şi de Est. La ora actuală situaţia e de aşa natură că nu aş recomanda unei femei să se aventureze pe acolo singură. Trufie, orgoliu, grandoare, fală aristocratică, toate au dispărut ca spălate de ploi. Acum, ansamblul e pur şi simplu un paravan bun pentru a-i masca pe cei cu nevoi fiziologice, pe cei care vor să tragă un fum sau să bea pe şest. Cvasitotalitatea celor care-i trec preajma habar n-au ce reprezintă. Şi nici nu cred că sunt curioşi.

Prin 2012, bustul lui Sissi, cel dispărut din deal, a fost descoperit într-o magazie a Muzeului de Artă. Zăcea aruncat într-un colț, și nimeni nu voia să știe de el…

Evident, cu puţin efort, zona ar putea fi restaurată şi inclusă între atracţiile Clujului. Există ceva de o eleganţă discretă în liniile monumentului, în simplitatea sa. Altfel, se va ruina în puţini ani, şi va fi pur şi simplu un exemplu practic de aplicare a dictonului care începe cu sic transit…

Dincolo de această poveste despre posteritatea unei prinţese nefericite, despre mărire şi uitare, nu pot să nu reflectez că scriu aceste rânduri la puţin timp după ce L-am celebrat pe Cel a cărui glorie nu va pieri niciodată…

Fotografiile contemporane: © Horațiu Damian

Vederile de epocă: Kolozsvár Régi Képek Gyűjteménye