TIFF 2014. Primul serial killer simpatic

de Horațiu Damian

A început TIFF. Ca de obicei, agrementat de ploaie. Din 2002 eveniment cultural al anului în Cluj Napoca. Primul film văzut la ediția 2014- made in China, ca multe alte lucruri care ne fac existența mai ușoară. Pelicula de față mai degrabă pune probleme decât rezolvă.

Tigrul de celuloid

Despre cinematograful chinezesc- numai de bine. Gheața TIFF-ului a spart-o Pianul de fabrică, regizat de Zhang Meng, la ediția 2012 (citește aici). Filmul de acum, O urmă de păcat  (A touch of sin/ Tian zhu ding, regia: Jia Zhangke, lansat pe piață în 2013) probează un cinematograf viguros, care nu se rușinează de problemele arzătoare, nici nu devine amnezic la necesara subtilitate. Un cinema care nu e alergic la  multiculturalitate: la realizarea filmului au contribuit și japonezi, și sud-coreeni, îngropând prejudecăți de veacuri. Aici nu întâlnim luxurianța rafinată din Pianul de fabrică, mai degrabă un neorealism filtrat prin pesimismul unui Bela Tarr. De unde rezultă o peliculă fără menajamente, fără edulcorări. Elita regizorală chineză nu fuge de realitate, și nu putem decât să deplângem absența cinematografului chinez de pe ecranele noastre. O necesară cură de filme chineze bune ar deschide ochii multora tentați să idealizeze gigantul asiatic. Totodată, ar aduce publicul în contact cu o cinematografie de calitate.

Păcatul chinez

Miracolul economic are un preț. În China, ca și la noi, îl plătesc mai ales cei pentru care, pe vremuri, se făcea revoluție, la prețuri cumplite. Adică oamenii simpli, proveniți din medii defavorizate. Din complexe motive care țin mai mult de balanța puterii și de preeminența culturală a simbolurilor, imensul stat asiatic se pretinde comunist. Doctrina e la fel de veritabilă ca statuia lui Mao ce zace, obligatoriu ignorată de toți, prin piețe prăfuite de provincie. Paradoxal (însă deloc surprinzător) clasa conducătoare de ieri furnizează carnea de tun a performanțelor economice de azi. Fabricile și uzinele au rămas din vechiul regim, cu vestiarele lor imunde, cu încăperile lor coșcovite și pereții mânjiți cu funingine. Schepsisul e altul, familiar și nouă, amărăștenilor din celălalt capăt al planetei: pe spinarea celor mulți, băieții deștepți și puțini au devenit oamenii de succes.

Există o limită a rezistenței pentru orice ființă umană. Dacă trece dincolo de ea, uneori la un fir de pai, omul cedează. Așa se explică valul de violență în masă care zguduie, de vreo două decenii, societatea Marelui Tigru. Din această realitate își trage filmul de față materia primă. Thriller, all right, dar și frescă socială. Brutalitatea transformării sociale e abordată pieptiș, dar prilejuiește și întâlnirea cu niște serial killeri  simpatici, cu care poți empatiza fără teama de a greși. Iar uneori, pe nesimțite, delicatețea adie pe deasupra poveștii, hotărându-i cursul, pe o întindere apreciabilă.

Cine greșește?

Un camion plin de roșii se răstoarnă, și încărcătura se revarsă pe drum. Un om își bate calul, replicantul Idiotului dostoievskian se încăpățânează să creadă în dreptate. Băiatul priceput la arme își folosește îndemânarea, femeia speră în visul ei de fericire, băiatul de la țară plonjează. Ploaie și afară, ploaie și pe ecran. Și imagini definitorii: o pagodă venerabilă strivită între zgârie nori, șinele ultramodernului tramvai întinse prin fața zidurilor milenare, un cămin de nefamiliști numit Insula Prosperității. Capitalismul e prezent prin cele mai stereotipe produse ale sale: panouri publicitare, spa-uri cu două înțelesuri, cartiere aseptizate. Dar și blocuri megalomanice și mahalale depersonalizate. Sate deprimante. Universul concentraționar al subdezvoltării conviețuind pașnic și în imediata vecinătate cu omologul său supradezvoltat, dar la fel de totalitar. Șansă. Nici o șansă.

O urmă de păcat  este un raport despre starea de fapt, regizat cu acuitate de Jia Zhangke. Uneori, jocul actorilor (atașanți, cu toții) pare împrumutat din teatrul chinezesc. Alteori se relevă din cel mai curat filon hiperrealist. Acel teatru chinezesc prezent, la răstimpuri, în peliculă sub înfățișarea unei trupe ambulante, pandant și cor antic. Și vehicolul care își răspunde, în cel mai budhist  mod cu putință, nerăspunzând, la întrebarea fundamentală a filmului: care e păcatul cel mai mare? În capitalismul lăcomiei, cel atotînvingător și omniprezent, păcatul, vina capitală e una singură: să te naști sărac.

Pe o scară de 5, filmul ar lua nota 4. Deci 4/5.

O urmă de păcat/ A touch of sin/ Tian zhu ding  (2013, China, regia: Jia Zhangke). Poate fi văzut vineri, 6 Iunie, de la ora 21,30, la cinema Arta. Durează 129 de minute.

Foto: © A Touch of Sin