Feriga polifonică
Corsica e locul unde apa se îngemănează cu prăpastia. Unde verdele vegetal e frate bun cu piatra. Un asemenea peisaj aspru naște oameni pe măsură. Austeritatea resurselor modelează un popor dur, iute la fapte şi dotat cu un spirit de independenţă pe care nici Vechiul Regim nici succesivele Republici franceze nu au reuşit să-l curme.
Corsica e acel teritoriu, nominal francez, în realitate corsican, unde problemele se rezolvă de multe ori folosind arma cu ţeavă retezată. Progresul tehnologic a înlocuit dinamita cu explozibilul plastic. Dar esenţa rămâne aceeaşi: nu e bine să-i superi pe corsicani.
Acest paradis turistic care i-a dat lumii pe Napoleon Bonaparte şi Laetitia Casta se mai remarcă prin ceva: muzica. Izolarea, terenul greu, dar şi spiritul conservativ al indigenilor a favorizat păstrarea unuia din cele mai arhaice straturi ale cântecului. Polifonia corsicană se înrudeşte, de foarte departe, cu aceea a sarzilor, dar şi cu a ruşilor, lituanienilor, românilor, aromânilor, sau a georgienilor, demonstrând că odată, demult, umanitatea era mult mai unită decât ne imaginăm azi.
E reconfortant că într-un târguşor provincial cum e Clujul nostru poţi avea parte de evenimente culturale mai deosebite. Institutul Cultural Francez a avut fericita inspiraţie de a ne aduce printre noi una din cele mai bune formaţii corsicane- A Filetta (Feriga– în traducere). Cu o activitate de peste 34 de ani, ansamblul vocal a editat, până acum, 15 albume. Membrii grupului îmbină în modul cel mai organic tradiţionalul cu inovaţia- dar şi cea din urmă se realizează urmând canonul clasic.
Rezultă o permanentă actualizare a stilului polifonic la exigenţele publicului de secol XXI, păstrând, totodată, frumuseţea inflexiunilor străvechi. Aceasta e calea regală a oricărei culturi sănătoase, o cale pe care noi românii nu o vom urma în viitorul apropiat, datorită nivelului scăzut de inteligență la toate palierele societăţii noastre.
Concertul din 10 martie a.c. s-a desfăşurat în incinta acustică a Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu (fosta Farkas utca, alias Plateea Luporum de pe hărţile oraşului medieval). Repertoriul alternează armonios piese tradiţionale cu melodii create de membrii formaţiei pentru spectacole de teatru, coloane sonore de film sau pentru albumele proprii. Din prima categorie am remarcat piesele Paghjella, Ghmerto dar şi Cuntrastu– interpretată solo– care m-a trimis cu gândul, şi nu doar pe mine, la doinele noastre româneşti. Din a doua categorie, a creaţiilor, am reţinut Lacrymosa, Benedictus, Rex Tremendae sau Treblinka, toate incluse de acum într-un playlist sentimental.
Concluzionând, Agerkultul consideră acest concert drept unul din evenimentele culturale ale anului. Şi un instrument preţios în a ne face să înţelegem că marea cultură a lumii nu se reduce la două-trei curente dominante sau la modă. Multiculturalismul nu trebuie să fie un moft ideologic folosit de propaganda marilor puteri când le convine, ci o poartă către minunile aceste lumi.
Leave a Reply