Un Saint-Exupéry supersonic

de Horaţiu Damian

Suntem ciudaţi. Ne permitem luxul accesibil doar marilor literaturi: acela de a avea scriitori uitaţi. Nu vorbesc despre veleitari. În cazul lor uitarea e doar pedeapsa binemeritată pentru că au înnegrit hârtia degeaba.

Mă gândesc la scriitorii interesanţi. Şi mai ales la romancieri. În condiţiile în care noi nu avem în literatura noastră multe romane care să merite a fi citite. Şi de multe ori, complexul culturii provinciale urlă prin gura câte unui frustrat: ei, dacă am fi avut noi un Hemingway, un Şolohov, un Saint Exupery…

Păi am avut un Saint Exupery. Şi încă unul supersonic. Dar l-am uitat.

Doru Davidovici a fost pilot de vânătoare în Aviaţia Militară Română. A zburat pe avioane cu reacţie: MIG 15, MIG 21, MIG 23. Nu ştiu cum era ca pilot, ştiu că a ajuns la statutul de instructor de zbor şi gradul de locotenent-colonel.

Doru Davidovici a fost şi scriitor. A lăsat după el 12 cărţi, inegale ca valoare, unele pur şi simplu „de trecere”, altele absolut remarcabile. Stilul lor este unul dens, întortocheat, ermetic. Dacă reuşeşti să treci de acest obstacol, pătrunzi în lumea zburătorilor, într-o perioadă- cea a Războiului Rece- despre a cărei atmosferă nu prea mai poţi afla multe lucruri astăzi. Sunt cărţi, în parte autobiografice, care închid între coperţi ceva din viaţa oamenilor de pe aerodromul militar din Bărăgan (aerodromul Borcea, astăzi Baza Aeriană Feteşti).

În literatura română nu prea vei găsi un bun roman contemporan al dragostei adolescentine. A trebuit, culmea, să-l scrie un aviator. Intrarea actorilor este una din cele mai bune realizări de gen, dacă nu cea mai bună. E o lectură plăcută şi deloc superficială. Dintre celelalte cărţi (să le numesc romanele pilotului) n-ar trebui ratat Aripi de argint şi, mai ales, continuarea acestuia- V de la Victorie– un fel de încoronare a operei.

Doru Davidovici a murit în aprilie 1989. Avionul, un MIG 21 cu dublă comandă, executa un zbor de instrucţie, cu un elev pilot în cabina din faţă. La unul din ultimele viraje pentru venirea la aterizare, aparatul s-a înfipt în pământ. Nu ştiu cum ar fi evoluat destinul pilotului romancier în anii noului regim. Ştiu doar, ca unul care am parcurs tot ce a scris acesta, că, printr-o ciudată premoniţie, Doru Davidovici şi-a descris circumstanţele morţii în cel puţin două dintre romanele sale. Cărţi deloc sumbre, dealtfel.

Ca un miracol devenit realitate, unul din personajele adevărate ce traversează scrierile sale continuă să trăiască. Avionul MIG 21 cu dublă comandă, purtând seria 1120, poreclit Bătrâna Doamnă, se odihneşte azi la Muzeul Aviaţiei Române. Supranumele şi-l merită pe deplin: este unul din cele mai venerabile aparate de acest tip din România- pilot automat pe un singur canal etc. Pe el şi-au făcut trecerea la supersonice mulţi piloţi de vânătoare, incluzându-l aici şi pe cel despre care scriem. După epuizarea resursei de zbor, Bătrâna Doamnă a stat ani de zile pe aerodromul Borcea, fără să deranjeze pe nimeni, relicvă-talisman păstrată cu grijă, poate şi în memoria scriitorului care a eternizat-o în paginile sale. Prin 2005- 2007 a ajuns în pericol de a fi dată la fiare vechi. Doar eforturile unor entuziaşti au scos avionul de sub flăcările aparatului de tăiat metal. Astăzi, dubla îşi are un loc demn, într-un muzeu de profil, chiar dacă ţopârlanii care conduc ţara râvnesc terenul pe care funcţionează acesta.