Cum e TIFF-ul şi pistolul

de Horaţiu Damian

TIFF, ediţia a 11-a, se organizează în 2012. Coincidenţă sau nu, credeam că va fi ultima, până când s-a dovedit că mayaşii nu sunt de cuvânt. Deci Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii la TIFF! nu se va filma anul ăsta.

Festivalul se mută în Casa lui. Găseşte timp şi pentru o foarte grafică întoarcere la vatră- fusion între Ioan Stan Pătraş şi Georges Méliès. Dovedeşte că nu şi-a pierdut suflul. Se confirmă drept cel mai important eveniment cultural clujean.

Înainte de a prezenta atracţiile, doar un cuvânt: clujeni! Bucureştenii, în frunte cu membrul diasporei noastre din Capitală- Tudor Giurgiu- vă organizează cel mai important festival în urbe. Ar merita să îi pupăm în colectiv pentru tenacitatea deloc dâmboviţeană cu care scot anual Clujul din atmosfera provincială în care ne place să ne complacem.

Şi acum: atracţiunile!

Love the bomb

Anul acesta se vor proiecta 241 de filme, produse în 46 de ţări, criteriu de multiculturalitate suficient ca să ne protejeze de hollywoodită şi de alte efecte secundare ale globalizării.

Nu am să mă aventurez în recomandări. Deocamdată mă limitez la titluri despre care ştiu cert că sunt interesante. Les Nuits Fauves (1991) i-a adus regizorului Cyril Collard o ploaie de premii, la două zile după ce murea de SIDA. Era anul în care dispărea şi Freddie Mercury…

Cu siguranţă unul din punctele de atracţie ale TIFF va fi secţiunea 100%, dedicată anul acesta imensului regizor care a fost Stanley Kubrick. Vom putea viziona integrala operei sale, cu divina Odisee spaţială (1968), fără să uităm picturalul Barry Lyndon (1975), trecând prin sarcasticul Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964), până la terifiantul şi atât de adevăratul Full Metal Jacket (1987). Cuplat cu această integrală, Jan Harlan, cumnatul şi producătorul lui Kubrick, va ţine o conferinţă dedicată activităţii maestrului. Tot acestuia îi este dedicat masterclass-ul ţinut de preşedintele de onoare al FIPRESCI, Michel Ciment, sub titlul Stanley Kubrick între pasiune şi raţiune.

GasLand

Eu aş mai paria şi pe secţiunile de Focus, dedicate Danemarcei, Chinei şi Australiei. Nu aş rata What’s Up, Doc / Ce se întâmplă, documentarule?, din care presimt că voi suferi crunt dacă va trebui să renunţ la vreun titlu (ca documentarul The Other Chelsea: A Story from Donetsk– ghici ciupercă despre ce poate fi vorba). EcoTIFF vine la ţanc azi, când scandalul gazelor de şist ne ameninţă pe fiecare- cu producţia din 2010 a lui Josh Fox, GasLand, o examinare clinică a dezastrului ecologic provocat de industria extractoare în SUA (că în România abia acum se pregăteşte). Ziua maghiară programează trei pelicule de actualitate: Csak a szél (2011, r. Benedek Fliegauf)- Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin 2012, Viszatérés ( 2011, r. Judith Elek)- o poveste în care Holocaustul se împleteşte cu istoria Transilvaniei, dar şi Magyarország 2011, un film-manifest colectiv realizat de 11 regizori maghiari de renume. Şi proiecţiile în aer liber se anunţă de zile mari.

Vintage

Oldies but goldies precum superbul Szerelem (1971, Karoly Makk), Un homme et une femme (1967, Claude Lelouch) sau Nunta de piatră (1973, Dan Piţa & Mircea Veroiu) ne vor reaminti că cinemaul nu s-a născut odată cu noi şi, har Domnului, va continua şi mult după ce vom fi integraţi în absolut.

TIFFArt pentru TIFFari

Sunt anunţaţi invitaţi de marcă: pe lângă cei amintiţi mai sus vor veni Geraldine Chaplin, Claude Lelouch, Dieter Kosslick (directorul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin), Törőcsik Mari (Ungaria) dar şi Christine Vachon, producătoarea unor pelicule precum Boys don’t cry (1999, regia Kimberly Peirce, cu Hillary Swank) sau Velvet Goldmine (1998, r. Todd Hayness, cu Ewan McGregor). Vor juriza şi Samuel Maoz, regizorul lui Lebanon (2009) precum ne va onora cu prezența Kjartan Sveinsson, membru al formaţiei Sigur Ros şi compozitorul muzicii din filmul islandez Vulcanul (Premiul pentru regie TIFF 2011).

Din acest an funcţionează Casa TIFF, un nou centru cultural care se va deschide vis à vis de cinematograful istoric Arta, într-o clădire veche. La amenajare, podul a dat la iveală un pistol de la 1907, care promite să devină Pistolul Oficial al Festivalului (probabil de la anul). Oare cine va fi executat (de către critici) cu ajutorul său? În Casa TIFF vor fi găzduite în tot timpul anului conferinţe, spectacole, workshop-uri. Pe perioada TIFF Casa va fi deschisă în regim non-stop.

Formaţia slovenă de muzică experimentală Laibach va susţine un concert în atmosfera apocaliptică a Hotelului Continental. Palatul Bánnfy din Cluj (Muzeul de Artă) se reconverteşte pe durata festivalului în TIFFArt– un program special de evenimente, proiecţii şi concerte. În paralel, vărul său, Castelul Bánnfy din Bonţida, va găzdui proiecţii à la belle epoque: filme de George Méliès vor rula cu acompaniament muzical live, în timp ce strănepoata lui Méliès va nara povestea, în stil retro.

Cam aşa arată o foarte sumară prezentare a TIFF-ului la ediţia a 11-a. O ultimă menţiune: în calitate de colecţionar al afişelor de festival, cred că afişul ediţiei actuale bate tot, inclusiv spoturile care constituiau altădată punctul forte al promovării. Versiunea cea mai tare este opera graficianului clujean Andrei Pastuhov.