Our daily graffiti

de Horațiu Damian

Dintre cei care aleg să-și verse oful pe ziduri, în Cluj, ca în toată țara, predomină mâzgălitorii. Ei n-au nimic de spus, reflectă numai degringolada generală. Nu despre ei va fi vorba acum. De murdărici să se ocupe serviciile de salubritate. În acest material ne vom ocupa de artiști autentici. Grafferi. Am strâns câteva studii de caz, pe care le recomandăm publicului, cu speranța că nu vom contribui la distrugerea acestor exponate urbane.

Pe dig

Cazul întâi se localizează lângă Someș, pe malul opus Casei de Modă situată în strada Barițiu. Mă întreb uneori cât timp a luat ca să fie pictat: o jumătate de oră, sub 30 de minute? În cazul ăsta nu poți vorbi de un simplu tag, mai degrabă de o creație wildstyle. Conținutul ideatic mi se pare simpatic, ba chiar pro-natalitate :)). Evident, există atâtea interpretări câți receptori. Graffito-ul acoperă o suprafață cenușie de dig, o înviorează prin culori și forme, îi dă viață. Singura mea problemă: la o creștere a nivelului apelor pe Someș, materialele folosite ar putea fi spălate și ar polua râul. O să-mi spuneți că deja e poluat, dar de ce să mai adaugi un rău la o nenorocire? În rest, nimic de spus, artă murală autentică.

Pe baraj

Următorul exemplu înviorează atmosfera la barajul de decantare situat în capătul lui Grigorescu, nu departe de locul unde Someșul intră în Cluj. Reprezintă o suită de tag-uri și rollere, conținutul lor s-ar putea să ofenseze pe unii sau pe unele. Aici însă pun problema acelei cabine de control de pe dig: gri, dărăpănată, emanând un aer de boală și dezolare.

Cu straturile de pictură date peste arată chiar simpatic, prinde viață și se inserează mai bine în țesutul urban. Aici e cazul să recunoaștem în graffiti o formă de artă urbană, care poate să-și demonstreze o seamă de valori pozitive atunci când e folosită bine.

Pe bloc

Frate-su înviora malul râului, acesta de care facem vorbire acum s-a cocoțat pe un bloc. Rudă bună cu exemplarul nr. 1, creat probabil de același graffer (sau de aceeași echipă). Continuă aventura murală a spermatozoizilor veseli, dând viață (hehehe) de data asta unui acoperiș destul de ponosit, într-un bloc sobru, poate prea burghez.

Îl puteți vedea în diagonală de blocul-turn de la Piața Mihai Viteazul. Ne exprimăm speranța că administratorul nu va dispune ștergerea picturii. Uitați-vă atenți: așa-i că e cel mai vesel transportator de cromozomi pe care l-ați văzut vreodată?

În dosul străzii

Acest ultim caz se găsește în imediata apropiere a primului graffito. Acela se întinde sub mal, pe dig. Cel de care vorbim se lăfăie pe partea din spate a palatului de la colțul podului cu care începe strada Horea. E mai vechi decât celelalte, să tot aibă vreo doi ani. Își justifică existența, pentru că înveselește un spațiu verde-refugiu de pescari și homeleși, destul de vetust altfel (dar personal n-aș vrea să cadă victimă zelului imobiliar; și așa avem puține spații verzi, într-un oraș tot mai mult al betoanelor). Clădirea o fi veche, însă dosul ei avea nevoie de ceva explozie de culoare.

Agerkultul vede în graffiti o formă de artă urbană. El crede că artiștii săi autentici ar putea fi folosiți pentru reabilitarea unor imobile cenușii, decrepite, unde Primăria nu are intenția nici să reabiliteze nici să înnoiască. Nu ar fi vorba, Doamne ferește!, să acceptăm graffiti pe monumente istorice sau pe clădiri care arată bine. Dar în cartierele mai dezolante comitetele de bloc, locatarii sau Primăria ar putea încuraja grafferii să-și dea frâu liber fanteziei, de o manieră acceptabilă și pentru locatari. Și de ce nu, să vedem că și în România e posibil ca artiștii să trăiască din arta lor.

Fotografii: © Horațiu Damian