ACTA II

 

De Horaţiu Damian

 Se pare că ACTA va avea o viaţă scurtă în Europa. Se prefigurează o respingere a ei în Parlamentul European. E o veste bună, dar asta nu înseamnă şi sfârşitul poveştii. Probabil vor urma şi alte tentative în acest sens.

Haideţi să clarificăm ceva: reglementarea modului de acces la proprietatea intelectuală trebuie făcută. Cei care creează nu sunt speculanţii ordinari de bursă care au adus lumea în criza actuală. De regulă, reprezintă unele din cele mai utile şi necesare segmente ale societăţii. Occidentul a dezvoltat, în câteva secole, prin lupte şi încercări, un sistem civilizat prin care artiștii de elită îşi asigurau un trai decent, sau chiar excelent, pentru ei şi familiile lor. În orice caz, un standard de viaţă pe care ei chiar îl meritau.

Capitalismul degenerat

E clar că suntem într-o perioadă de tranziţie (la naiba!) şi vom rămâne în ea pentru cel puţin un secol. Apariţia Internetului şi degenerescenţa modelului capitalist au dus la o situaţie tulbure şi pentru copyright. Nu e corect să rămână aşa. Dar cercetarea fundamentală şi aplicată se restrânge doar pe segmentele care pot produce urgent dividende (e unul din motivele pentru care fuziunea nucleară, curată şi nepericuloasă, nu este aprofundată, continuându-se cramponarea de combustibilii fosili; din acelaşi motiv, pentru multe boli cercetările de găsire a remediilor sunt sistate, pentru că numărul mic de bolnavi sau sărăcia acestora nu aduce profit; de aceea medicamentele pentru boli incurabile au preţuri exorbitante etc.).

O abordare a proprietății intelectuale de pe alte poziții decât cele ale milițianului prost nu intră în discuție, pentru că ar cere timp şi nu fuşereala atât de la modă azi. Dezvoltarea unor algoritmi performanţi de criptare care să protejeze informaţiile de pe suporturile de memorie ar fi o cale mult mai eficientă decât aceea de a umbla cu biciul după internauţi. Asemenea algoritmi există şi în prezent, doar că sunt „sparţi” cu uşurinţă. De unde bogăţia de pe torentzi. Algoritmii folosiți de NSA și alți “prieteni”, nu sunt luați în considerare. Din ce motive, rămâne o bună întrebare retorică.

Pentru cazurile de înregistrare a filmelor de pe ecranele de cinema se pot găsi contramăsuri la fel de eficiente. Gândiţi-vă ce se întâmplă când filmaţi un ecran de televizor cu o cameră video: pe înregistrare veţi vedea spotul de baleiere al ecranului. Gândiţi-vă acum că un asemenea fenomen ar putea fi utilizat pentru protecţia filmelor proiectate în săli, în locul vechilului cu bâta în mână. Împotriva postării ilegale de cărţi pe Internet s-ar putea dezvolta sisteme de identificare rapidă etc.

Toate acestea presupun cercetare, timp şi bani, resurse pe care capitalismul degenerat nu vrea să le aloce. Plus că un asemenea sistem se cere dublat de transfer tehnologic şi de schimb informaţional global. Dreptul la informaţie şi cultură trebuie consacrat şi garantat ca un drept inerent oricărei fiinţe umane. Ceea ce ar însemna ca operele protejate de copyright să fie puse în mod obligatoriu la dispoziţia cetăţenilor planetei Pământ la preţuri corecte- raportat la fiecare regiune în parte. Oricine studiază problema va descoperi că multe opere descărcate de pe torentzi sunt inaccesibile în altă modalitate- fie fizic (pur şi simplu nu le poţi procura) fie financiar.

World Wide Oligarchy 

Ceea ce am spus poate nu e rezolvarea optimă. Se pot găsi alte soluţii, mult mai bune. Dar nu coşmarul numit ACTA.

Cred că există şi o altă explicaţie la această primă încercare. Prohibiţia nu a eradicat consumul de alcool. Pornografia nu va dispare, oricât de draconice vor fi legile împotriva ei. Chiar într-un caz unde tacticile de mână forte sunt justificate- precum în traficul de droguri- acesta rămâne o afacere de zeci de miliarde de Euro anual. Orice expert sau neexpert îşi poate da seama că hinghereala nu ar îmbunătăţi situaţia copyrightului în lume.

Aici se prefigurează altceva. Mişcări precum Occupy sau cea a Revoltaţilor contestă actualul status quo. Iar oligarhia mondială- acei 1% din orice ţară cărora le merge bine în mijlocul tragediei- vor să-şi consolideze puterea şi să-şi salveze pielea, chiar cu preţul aducerii restului de 99% în sapă de lemn. Capitalismul degenerat de azi se cere reformat. El se bazează pe bursă, care a devenit cel mai odios şi anti-progresist sistem de conducere a economiei. Cpitalismul creativ al anilor ’50, ’60, ’70 este subminat de un sistem în care nişte cocote isterice reacţionează la orice zvon prin atacuri de panică. Şi în care a devenit activitate legitimă să câştigi pariind pe intrarea unor ţări sau regiuni în faliment.

Poliţia politică a Internetului

 Dacă nu se reformează, capitalismul actual va evolua într-un nou feudalism retardat, asemănător celui decadent din secolele XVIII-XX (la noi). Pentru a împiedica o asemenea reformă, oligarhia globală vrea un totalitarism global. Cum ne-a învăţat Lenin, totalitarism fără poliţie politică nu se poate. Şi aici şi-ar dovedi ACTA utilitatea.

Să ne înţelegem. Şi până acum eram spionaţi. Telefoanele ne pot fi ascultate. Mail-urile ne pot fi interceptate. Contul de Facebook este monitorizat. Programul Echelon, împreună cu succesorul său, PRISM, e înlocuit, chiar la ora la care scriem, cu altele, mai performante. Practic, un computer poate fi spart şi dacă e conectat doar la reţeaua de curent. Şi chiar dacă merge pe propriile lui baterii. Companiile de telefonie mobilă stochează liste ale convorbirilor pe care le efectuăm. Serverele de Internet, majoritatea cărora sunt pe teritoriul american, cad în supravegherea atentă a fratelui mai mare. Dar, până în prezent, covârşitoarea majoritate a acestor operaţiuni se fac fără acoperire legală, fără mandat. Ca atare, informaţiile descoperite pe această cale nu pot fi utilizate într-un proces. Iar dacă asemenea operaţiuni sunt deconspirate, lucrătorii care au participat la ele (de obicei gradele mici, dar uneori şi grangurii) intră la răcoare.

Aici intervine ACTA. Dacă ar intra în vigoare, toate ţările semnatare ar fi obligate să adopte inclusiv o legislaţie care să facă legale asemenea operaţiuni de spionaj electronic, fără ca vreun magistrat să controleze oportunitatea şi legalitatea lor. Iar asemenea operaţiuni nu ar mai fi ilegale: legea îţi dă posibilitatea să spargi contul cuiva pentru că ai suspiciunea (probable cause) că persoana încalcă legea copyrightului. Chiar dacă nu descoperi un asemenea delict, poţi arunca o privire la informaţiile care ar fi de “interes”, perfect legal şi fără să te mai doară capul că te paşte celula.

Cât despre probable cause sau „indicii temeinice”, cum se spune în legislaţia noastră, recomand acea secvenţă din Seven (r. David Fincher, 1995) în care Morgan Freeman şi Brad Pitt inventează „indicii temeinice” pentru a intra fără mandat într-o locuinţă. Asemenea „indicii” nu sunt greu de scos din pământ, din iarbă verde.

Occupy şi totalitarismul

 Despre interesul Poliţiei din New York în spionarea activiştilor Occupy s-au scris destule. E vorba doar de serviciul de informaţii al unei forţe locale de Poliţie. Fiecare oraş american mai mare are un asemenea intelligence service. Şi încă nu vorbim de adevăratele servicii de spionaj. Despre interesul primului ministru englez James Cameron pentru spionajul electronic au apărut destule materiale. Iar preşedintele francez Sarkozy s-a exprimat în acelaşi sens. Dacă s-au exprimat acum, înseamnă că practica e prezentă demult. Mai precis, de la naşterea Internetului.

La americani, marele colos care s-ar ocupa cu asemenea activităţi e National Security Agency. La noi ar putea fi STS (Serviciu de Telecomunicaţii Speciale), precum şi diviziuni sau alte sectoare din SRI, SIE şi DIM. Plus acele struţo-cămile care sunt DNA şi DIICOT- ele sunt multe lucruri, inclusiv nişte servicii de informaţii dotate cu tot ce trebuie.

La noi? Nuuuuu!

 Să luăm un exemplu pur ipotetic (desigur!): la Cluj-Napoca, în urma manifestaţiilor din ianuarie 2012, au fost legitimaţi nişte tineri. Ei intră în bazele de date ale diferitelor structuri şi ar putea fi luaţi în atenţie ca elemente suspecte. Cum aici terorism nu prea este, de spionat nu a prea rămas ce, iar mari secrete tehnologice s-au dus demult unde trebuie, ce ar putea face serviciul judeţean SRI ca să-şi justifice existenţa şi efectivele supranumerare? Păi ar putea să supravegheze pe respectivii, în toate modalităţile enumerate mai sus. Nu s-ar descoperi cine ştie ce, dar toate aceste activităţi ar fi trecute ca „acţiuni de monitorizare a elementelor cu potenţial de ameninţare la adresa securităţii naţionale”, ca să folosesc limbajul de specialitate. Iar dacă intra în vigoare legislaţia derivată din ACTA, totul primea o acoperire legală (pe care nu o are în prezent).

Cum de a fost posibil ca România să semneze o asemenea mârlănie? Rămân pur şi simplu perplex şi nu ştiu ce explicaţie să dau. Pentru că asta se poate întâmpla doar într-o ţară al cărei preşedinte e o caricatură de dictator fascist sud-american, dur cu cei slabi şi laş cu cei puternici. Şi în care serviciul diplomatic e constituit din piloşi, slugoi pupincurişti şi laşi. Sau din ofiţeri sub acoperire. Adică, de fapt, acelaşi lucru.

Sursa fotografiei: Internet